Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunţă că, după ce probele prelevate de autorităţile sanitare locale la Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi au ieşit negative timp de câteva săptămâni, zilele trecute a fost depistat în scurgerea unei chiuvete germenele despre care există suspiciunea că ar avea legătură cu decesul celor şapte copii internaţi în secţia de Terapie intensivă. Potrivit ministrului, în luna august a mai fost un caz de infectare cu acelaşi germene, însă nu se poate spune care este ”punctul zero” de la care a plecat infecţia. Ministrul a precizat că verificările făcute la spital au arătat că în unitatea sanitară substanţele biocide nu erau folosite conform indicaţiilor producătorului.
”Punctul zero nu a fost identificat şi, din punctul meu de vedere, din toate discuţiile avute cu experţii, nici nu mai poate fi identificat pentru că nu au fost prelevate probe la momentul potrivit. Putem face un traseu epidemiologic, însă e prea târziu pentru a identifica acest lucru”, a declarat Alexandru Rogobete, joi, într-o conferinţă de presă.
El a arătat că în luna august a mai existat un pacient infectat cu acelaşi germene, însă a subliniat că ”e greu de spus dacă momentul zero a fost în august şi apoi, prin nerespectarea protocoalelor, s-a extins şi în septembrie s-a declanşat un nou focar”.
”Poate fi o pistă, dar nu îmi dau cu părerea, aştept raportul de specialitate”, a adăugat ministrul.
El a mai afirmat că, în spitalul de la Iaşi, nu au fost identificate procese verbale pentru dezinfecţia terminală, iar substanţele biocide nu erau utilizate conform indicaţiilor producătorului.
”Mai grav, unitatea sanitară nu a putut face dovada avizelor şi autorizaţiilor actualizate pentru substanţele biocide pe care le utilizează, mai mult decât atât, colegii au identificat diferenţe semnificative între prescripţia, între metodologia pe care producătorul substanţelor biocide o recomandă pentru utilizarea acestora şi protocolul care este aplicat şi care este aprobat, până la urmă, de către serviciul SPIAM şi de către conducerea unităţii sanitare. Practic, pentru a da un exemplu clar, producătorul recomandă ca pentru anumite produse biocide utilizarea lui pentru anumite suprafeţe să fie de 90 de minute, de exemplu, timp de acţiune, iar în protocolul aprobat de către spital, timpul acesta se rezumă la 15 sau 20 de minute. Discutăm aici de nereguli grave în aplicarea protocoalelor naţionale, în aplicarea legislaţiei care există, în aplicarea tuturor normelor specifice pentru limitarea răspândirii infecţiilor nosocomiale asociate a activităţii medicale”, a adăugat Alexandru Rogobete.
Săptămâna trecută, Ministerul Sănătăţii arăta că, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sfânta Maria” din Iaşi, nouă pacienţi cu vârsta sub un an au fost infectaţi cu bacteria Serratia Marcescens. În unitatea sanitară au fost înregistrate 6 decese, iar un al şaptelea bebeluş, care era infectat cu aceeaşi bacterie şi avea şi alte afecţiuni grave, a murit la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.