Rogobete răspunde acuzaţiilor conform cărora ”pune presiune” prin controalele în spitale: Spun clar că am ajuns aici tocmai pentru că ani la rând nimeni nu a verificat dacă aceste protocoale sunt respectate sau nu, dacă ele există sau nu

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, le răspunde celor care îl acuză că ”pune presiune” pe sistemul medical făcând controale frecvente în spitale, el amintind că sistemul românesc de sănătate are o problemă în ceea ce priveşte respectarea protocoalelor. ”Nu m-a impresionat această observaţie, dar spun clar că am ajuns aici tocmai pentru că ani la rând nimeni nu a verificat dacă aceste protocoale sunt respectate sau nu, dacă ele există sau nu, dacă oamenii de acolo ştiu de existenţa lor şi dacă sunt trainuiţi să le aplice sau nu”, afirmă ministrul.

Alexandru Rogobete este de părere că sistemul de sănătate din România are probleme în ceea ce priveşte respectarea protocoalelor. 

 
”Nerespectarea protocoalelor este o boală veche a sistemului şi eu, în ultimele luni, mă lovesc de asta zilnic aproape. Pentru anumite componente nu avem protocoale sau de-abia acum le facem, cu întârziere şi cu oarecare nepăsare administrativă. De-a lungul anilor, însă, pentru multe componente există protocoale şi există normative şi legislaţie clară, dar, din păcate, ea nu este respectată în totalitate şi am văzut n exemple în acest gen în ultima perioadă”, a declarat ministrul Sănătăţii, miercuri seară, la .

 
El le-a răspuns celor care l-au acuzat că pune ”presiune” pe sistem prin controalele frecvente pe care le face în unităţile sanitare.
 
”Am fost acuzat de anumite zone din sistem săptămâna trecută, în special, că fac prea multe controale şi că pun o presiune prea mare pe unităţile sanitare. Nu m-a impresionat această observaţie, dar spun clar că am ajuns aici tocmai pentru că ani la rând nimeni nu a verificat dacă aceste protocoale sunt respectate sau nu, dacă ele există sau nu, dacă oamenii de acolo ştiu de existenţa lor şi dacă sunt trainuiţi să le aplice sau nu. Or, această nepăsare, această cosmetizare că totul este minunat, că totul este perfect, că noi le ştim pe toate şi aşa mai departe, eu vă spun că, dacă nu ne revenim rapid, dacă nu înţelegem că protocoalele, normativele, legislaţia trebuie respectate, aşa cum se întâmplă în toate ţările europene, sistemul nu o să mai reziste mult”, a adăugat Alexandru Rogobete.

Rogobete: Necesarul de resursă umană pentru complexitatea cazului este diferit. Vom ţine cont de toţi aceşti parametri pentru a norma corect, pentru că atunci vom putea evita situaţii de epuizare

Putin anunţă construirea a 38 de noi reactoare nucleare la Conferinţa AI Journey, la Moscova, la care a fost primit de către un robot dansator. Centralele urmează să fie construite în Ural, Sinberia şi Extremul Orient rus şi să dubleze capacitatea central