„Mesajul nu a fost niciodată că fetele nu merită să joace în cursul serii”, a declarat Mauresmo, fost număr 1 mondial, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Marţi, după înfrângerea ei din primul tur, tunisianca Ons Jabeur a spus că este „ruşinos” pentru Federaţia Franceză de Tenis (FFT) şi difuzorii turneului să nu programeze niciodată un meci feminin seara.
„Cine ia decizii, nu cred că are fete, pentru că nu vrei să-ţi tratezi fetele aşa”, s-a indignat fostul număr 2 mondial, de trei ori finalistă la turnee de Grand Slam.
„Nu voi veni cu nimic nou de spus în comparaţie cu anii precedenţi, deoarece sistemul nostru de a avea un singur meci seara nu s-a schimbat. Timpul potenţial de joc este evident luat în considerare atunci când avem un singur meci” seara, a afirmat Amelie Mauresmo vineri.
„Nu putem prevedea cât va dura un meci feminin sau masculin, dar în orice caz este ceva de care trebuie să ţinem cont, mai ales în raport cu cei 15.000 de oameni care sunt pe stadion (Philippe-Chatrier) pentru meciurile de seară”, a continuat ea.
„Şi astfel, evident, pentru că meciurile masculine sunt pe principiul cel mai bun din cinci seturi, sunt cel puţin trei seturi de jucat”, şi, prin urmare, există o probabilitate mai mare ca spectacolul să dureze mai mult, deoarece meciurile din circuitul feminin se joacă pe principiul cea mai bună din trei seturi.
La începutul după-amiezii de vineri, Ons Jabeur a subliniat pe reţelele de socializare că „nimeni nu contestă măreţia tenisului” jucat în circuitul masculin.
„Dar a celebra o jumătate din sport nu ar trebui să însemne să o ignorăm pe cealaltă”, a continuat ea.
„Când o femeie câştigă cu 6-0, 6-0, oamenii spun că este ‘plictisitor, prea uşor’. Când un bărbat reuşeşte acest lucru, vorbim de o ‘demonstraţie de forţă, de un jucător de neoprit'”, a regretat tunisianca.
Şi în tenisul feminin, „sportul nostru este plin de măreţie. De bătălii. Şi totuşi, mulţi aleg să nu vadă asta”, a spus Jabeur într-un mesaj redistribuit pe X de numărul 2 mondial, jucătoarea americană Coco Gauff.
Întrebată despre impactul difuzării finalei Ligii Campionilor la fotbal dintre PSG şi Inter Milano pe stadionul Parc des Princes (aproape de Roland Garros) sâmbătă seara, directoarea turneului a răspuns că „nu s-ar schimba foarte multe pentru noi”.