România a dat lovitura! Șase proiecte strategice primesc finanțare aproape 1 miliard de euro / Metroul din București, vizat și el

În marja reuniunii Comitetului pentru investiții al Fondului pentru modernizare (FM), ce a avut loc în data de 22.10.2024, la Budapesta, Ministerul Energiei a obținut finanțarea nerambursabilă pentru toate cele 6 propuneri de investiții prioritare înaintate, în sumă totală de 1.106.268.233 euro, din care primele 860 milioane euro vor fi virate României până la sfârșitul anului, transmite ministerul Energiei.

Cele 6 investiții care vor beneficia de finanțare reprezintă 3 scheme de ajutor de stat inițiate de Ministerul Energiei, două proiecte individuale și o schemă de ajutor de stat susținute de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

“La Ministerul Energiei continuăm sub aceeași deviză: investiții, investiții, investiții. Aproape un miliard de euro va intra în conturile României până la sfârșitul anului, din Fondul pentru modernizare, pentru investiții care vizează producerea și stocarea energiei verzi, construirea de capacități noi de cogenerare de înaltă eficiență, modernizarea metroului din București sau electrificarea unor linii de cale ferată. Toate reprezintă investiții importante și necesare, iar România este campioana atragerii de finanțări nerambursabile din Fondul pentru modernizare.

Dar potențialul nostru de dezvoltare este unul imens și, tocmai de aceea, nu ne oprim aici. Investiție cu investiție, proiect cu proiect, punem umărul la energia României de mâine: sigură, accesibilă și cât mai verde. Cu fiecare MW nou pentru sistemul energetic național, românii vor avea șansa reducerii prețului energiei electrice în facturi, iar mediul economic românesc va deveni mai competitiv”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Noi capacităţi de producere a energiei electrice

Astfel, în aplicarea politicii de dezvoltare a noi surse de producere a energiei din surse regenerabile și, în același timp, de gestionare a echilibrului dintre producția și consumul de energie, mai ales în contextul creșterii accentuate a cererii și tranziției către surse de energie regenerabilă, Ministerul Energiei va finanța, în cadrul a două scheme de ajutor de stat, investiții în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru solicitanții din sectorul public (RES-UAT) și, de asemenea, în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii).

„Cele două măsuri beneficiază de o alocare financiară de 350.000.000 euro, dintre care 200.000.000 euro sunt destinați finanțării producerii de energie electrică pentru autoconsum, pentru solicitanții din sectorul public. Această finanțare are o importanță deosebită, întrucât vine să completeze apelul inițial, derulat de Ministerul Energiei, care a avut un buget de 500 milioane euro, fonduri provenite tot din Fondul pentru modernizare. Întrucât acest buget a fost insuficient, ținând cont de interesul crescut și de nevoia de a susține mediul public în procesul către tranziția verde, Ministerul Energiei a decis suplimentarea fondurilor și finanțarea tuturor proiectelor eligibile depuse în cadrul apelului inițial.

Complementar cu politica investițională în producția de energie electrică din RES, cea de-a doua măsură de investiții susținută de Ministerul Energiei o reprezintă sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii). Apelul de proiecte va beneficia de un buget de 150.000.000 euro, fonduri provenite din Fondul pentru modernizare, urmând a fi lansat în cursul lunii noiembrie.

Nu în ultimul rând, după decenii în care sectorul încălzirii centralizate din România nu a beneficiat de finanțări substanțiale, 361.950.000 euro vor fi destinați investițiilor în dezvoltarea de capacități de producție pe gaz, flexibile, pentru producerea de energie electrică și termică în cogenerare de înaltă eficiență (CHP) în sectorul încălzirii centralizate.

Partenerul nostru instituțional, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va finanța, tot prin Fondul pentru modernizare, 3 investiții în valoare totală de 400.000.000 euro, care vizează achiziția a 12 trenuri pentru linia de metrou M4, electrificarea a 3 linii de cale ferată și o schemă de ajutor de stat pentru noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei”, transmite ministerul Energiei.

De asemenea, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru investiția deja aprobată în sumă totală de 500.000.000 euro și după o primă plată de 100.000.000 euro, în cadrul sesiunii de toamnă a Comitetului pentru investiții al FM a primit aprobarea pentru o a doua plată, în cuantum de 50.000.000 euro, aferentă Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare.

Ce urmează?

„Conform procedurii, toate investițiile menționate au fost anterior evaluate din punct de vedere tehnic și financiar și confirmate de Banca Europeană de Investiții (BEI), pentru a se asigura alinierea cu obiectivele Directivei EU-ETS, cu obiectivele exprimate în Comunicarea Comisiei din 11 decembrie 2019 privind «Pactul ecologic european», precum și cu obiectivele pe termen lung exprimate în Acordul de la Paris.

Reamintim că Fondul pentru modernizare este un instrument de finanțare ce contribuie la obiectivele Pactului ecologic european prin sprijinirea unei tranziții juste din punct de vedere social către o economie verde și este finanțat din procentele repartizate, provenite din tranzacționarea certificatelor alocate statelor membre prin schema EU-ETS pentru perioada 2021-2030”, arată ministerul Energiei.

Cheia Donbasului în pericol – Rușii strâng lațul și capturează încă o localitate de lângă Pokrovsk

VIDEO Maramureş: Exerciţiu de salvare efectuat de salvamontişti în Munţii Gutâi