România a acordat asistență internațională, cu titlu gratuit, Republicii Moldova, în contextul situației de urgență generate de deversarea unor substanțe poluante în sectorul amonte al fluviului Nistru, a anunțat, vineri, Administrația Națională Apele Române (ANAR).
‘Măsura a fost adoptată ca urmare a solicitării transmise de Ministerul Mediului al Republicii Moldova, precum și în baza propunerii formulate de Departamentul pentru Situații de Urgență și a analizei realizate de Administrația Națională ‘Apele Române’, în vederea sprijinirii autorităților moldovene în gestionarea incidentului de poluare’, se precizează într-un comunicat al instituției.
Administrația Națională Apele Române a pus la dispoziție echipamente și materiale de specialitate și a constituit o echipă specializată de intervenție, care s-a deplasat în Republica Moldova pentru a sprijini acțiunile de limitare și colectare a substanțelor poluante de pe suprafața apei.
De asemenea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a asigurat personal pentru coordonarea misiunii, precum și transportul echipamentelor și materialelor necesare intervenției.
Echipa de intervenție a ajuns în Republica Moldova vineri dimineața, împreună cu echipamentele și materialele de specialitate, și a început activitățile de sprijin pentru gestionarea incidentului de poluare de pe fluviul Nistru.
‘Sprijinul acordat a constat în următoarele produse: 200 metri pânză hesiană; 600 kg material absorbant; 2000 metri rulou absorbant; 30 capcane petrol; 112 metri baraj absorbant. Acțiunea de sprijin se desfășoară prin cooperarea dintre Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile specializate ale acestora, pentru sprijinirea autorităților din Republica Moldova în gestionarea incidentului de poluare și limitarea impactului asupra mediului. În funcție de necesitățile identificate, sprijinul acordat va fi suplimentat, pentru a contribui la gestionarea eficientă a situației generate’, susține ANAR.


