România devine punct strategic pentru investitorii ucraineni: Un nou gigant industrial răsare la Galați

Deși intenția de investiție a fost anunțată încă din urmă cu doi ani, abia recent au fost obținute toate avizele necesare. Autorizația de mediu a fost emisă în urmă cu două săptămâni, iar cea de construire a fost eliberată ieri, scrie Ziarul Financiar.

content-image

„S-a emis autorizaţia de construire pentru noua fabrică de ulei din Zona Liberă, astfel încât lucrările vor începe în scurt timp. Mai ales că au început să ajungă şi echipamentele. Este o investiţie derulată de compania SunPro Oils, iar construcţia va fi realizată de compania gălăţeană Quantum Construct. Asta înseamnă noi locuri de muncă“, a anunţat Ionuţ Pucheanu, primarul oraşului Galaţi, pe pagina sa de LinkedIn.

Noua unitate de producție este așteptată să contribuie semnificativ la economia locală, prin crearea de noi locuri de muncă și dezvoltarea infrastructurii industriale a orașului.

Summitul Trump–Putin atârnă de un fir de păr: Liderul rus a refuzat condiția impusă de Casa Albă (New York Post)

România devine punct strategic pentru investitorii ucraineni: Un nou gigant industrial răsare la Galați