Echipa de tenis a României va disputa, vineri şi sâmbătă, un meci crucial în play-off-ul Grupei Mondiale I a Cupei Davis, împotriva Bulgariei. Confruntarea va avea loc la Sala Polivalentă din Craiova.
Căpitanul nejucător al României, Gabriel Trifu, a declarat că echipa este “într-un spirit bun”, însă a menţionat că meciul va fi dificil.
„Ne bucurăm să revenim la Craiova. Condiţiile sunt excelente, terenul este foarte bun. Am început să ne acomodăm cu suprafaţa de joc. Echipa este într-un spirit bun, îmi place cum îi simt. Ne aşteaptă o partidă dificilă. Cei din China aveau în componenţă un jucător din top 100, de aceea ne-au dat ceva probleme. Acum, jucătorii bulgari au cam acelaşi clasament că şi ai noştri, deci va fi mult mai echilibrat. Rezultatul poate fi oricare în acest duel. Ei au avut şi victorii în ultima vreme, deci putem spune că se mişcă destul de bine. Aş spune că sunt ceva mai mari emoţii acum doar prin prisma faptului că suntem la acelaşi nivel cu Bulgaria. Cine se prezintă mai bine în weekend şi este mai în formă va câştigă”, a spus Trifu.
El a menţionat că speră ca publicul să motiveze echipa.
“În ultimul meci cu China, jucătorul nostru, Cezar Creţu, a întâlnit un sportiv clasat pe locul 600, iar partida a fost extrem de strânsă. Noi ne bucurăm de această întâlnire şi sperăm că această echipa să-şi creeze un nume şi să auzim doar de rezultate mari pe viitor. Fiecare meci de Cupa Davis îţi dă o încredere deosebită, personală, care te poate ajută la turneele individuale. Noi vrem că toţi cei selecţionaţi să-şi creeze un drum propriu şi să crească cât mai mult în clasamentul ATP. Pentru tragerea la sorţi nu avem anumite dorinţe. Vreau, totuşi, ca sportivii noştri să aibă încrederea necesară de a aduce victorii echipei. Vor conta foarte mult şi cei din public. Dacă ne aducem aminte de dată trecută, în ultimul joc al lui Cezar, când a început să fie gălăgie mai multă şi presiune pe chinezi, totul a ieşit cum trebuia. Sperăm ca suporterii de aici să fie lângă noi şi să ne împingă de la spate”, a adăugat Trifu, potrivit FR Tenis.
De cealaltă parte, căpitanul nejucător al Bulgariei, Valentin Dimov, a declarat că este încrezător că pentru echipa sa va fi o experienţă frumoasă.
“Mulţumim pentru primire, am găsit Craiova ca fiind un oraş foarte frumos, primitor. De asemenea, am făcut câteva antrenamente până acum în Sala Polivalentă şi ne simţim foarte bine aici. Suprafaţa de joc este excelentă şi mă bucur că avem echipa completă, ca să ne pregătim la capacitate maximă. Este o onoare să fiu căpitanul echipei de Cupă Davis. Am făcut, odată, parte din echipa de Davis Cup şi ştiu toate sentimentele care apar în timpul competiţiei, cum ar fi presiunea, emoţiile etc. Atmosfera în echipă este bună, toţi ne ajutăm între noi şi avem încredere că totul va fi bine. Ne bucurăm de prezenţa noastră aici şi putem spune că va fi o experienţă frumoasă. Vreau să menţionez că avem foarte mulţi prieteni din tenisul românesc. Am crescut împreună pe terenul de tenis, ne ştim bine cu Sorana Cîrstea, de exemplu şi ne face plăcere să fim în ţara lor”, a spus Dimov.
România va fi reprezentată la confruntarea cu Bulgaria de:
– Filip Jianu, 23 ani, ATP 218
– Cezar Cretu, 23 ani, ATP 309
– Adrian Boitan, 25 ani, ATP 370
– Victor Cornea, 31 ani, ATP 91 (dublu)
– Bogdan Pavel, 25 ani, ATP 255 (dublu)
Bulgaria va fi reprezentată de:
– Adrian Andreev, 23 ani, ATP 217
– Petr Nesterov, 21 ani, ATP 431 (simplu), ATP 311 (dublu)
– Alexander Donski 26 ani, ATP 229 (dublu)
– Yanaki Milev, 20 ani, ATP 497 (simplu), ATP 405 (dublu)
– Iliyan Radulov, 19 ani, ATP 538
Câştigătoarea acestei întâlniri va avansa în Grupa Mondială I în septembrie 2025, iar echipa învinsă va evolua în Grupa Mondială II.
Programul meciurilor:
– Vineri, 31 ianuarie: Start la ora 13:00
– Sâmbătă, 1 februarie: Start la ora 12:00