România întâlnește Malta în primul meci-test din această toamnă pentru tricolori

După meciul de luni, marți, 24 septembrie, este programat cel de-al doilea meci dintre cele două naționale.

Ambele partide vor începe la ora 19:00 (ora 18:00 la București), vor fi găzduite de Sala Sporturilor a Universității din Malta și vor fi transmise în direct pe canalul de YouTube al Federației Malteze de Fotbal.

Malta, adversara de luni a României, este pregătită de fostul internațional român Gabriel Dobre. Fost jucător, printre altele, la CIP Deva, Debrecen, Gyor, City’US Târgu Mureş și Informatica Timişoara, Gabriel Dobre a mai evoluat în Spania şi în Malta, unde s-a stabilit de câțiva ani.

Inspirat de spaniolul Sito Rivera, fost selecționer al României, Gabriel Dobre este în același timp și antrenor principal al formației Luxol St. Andrews Futsal Club, multiplă campioană a Maltei.

Gabriel Dobre se va afla față în față cu doi oameni pe care îi cunoaște foarte bine, Endre Kacsó și Szabolcs Mánya, tehnicienii care conduc în acest moment naționala României.

Antrenor-jucător la Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, Szabolcs Mánya este unul dintre cei mai promițători tehnicieni din futsalul românesc. El a evoluat pentru prima reprezentativă până la începutul acestui an, iar acum îl secondează pe Endre Kacsó la cârma echipei naționale.

Naționala Maltei a câștigat în acest an grupa preliminară a calificărilor pentru Campionatul European din 2026 și s-a calificat în Elite Round, unde va da piept, în Grupa a 2-a, cu Finlanda, Italia și Belarus.

România face parte din Grupa 1 a Main Round-ului prleiminariilor pentru EURO 2026, alături de Ucraina, Germania și Cipru.

Lotul Maltei pentru dubla-test cu România: Portari: Clint Mifsud (Luxol Futsal), Ryan Marmara (Luxol Futsal), Ryan Scerri (University Futsal), Andrej Trajkoski (U19 NT Futsal Selection); Jucători în câmp: Marrwan Telisi (Luxol Futsal), Michael Borg (Luxol Futsal), Giancarlo Sammut (Ta’ Xbiex Futsal), Mark Zammit (Luxol Futsal), Andre Ciancio (Luxol Futsal), Maicon Da Silva Gaieswki (Luxol Futsal), Robert Stoyanov (Luxol Futsal), Celino Alves De Freitas (Luxol Futsal), Cleaven Portelli (University Futsal), Andre Cachia (University Futsal), Aaron Montebello (University Futsal), Collin Sammut (Ħamrun Futsal), Luke Gatt (Luxol Futsal), Steven Camilleri (University Futsal), Karl Luke Schembri (No club, training with Birżebbuġa Futsal), Isaac Vella (U19 NT Futsal Selection), Sam Christoph Abela (U19 NT Futsal Selection).

Lotul României: Portari: Petrișor Toniță (FK Odorheiu Secuiesc), Roberto Voin (West Deva); Jucători de câmp: Andor Bálint, Sergiu Gavrilă, Miklós Tamás, István Hadnagy, Vlad Dudău (toți de la FK Odorheiu Secuiesc), Darius Nastai, Daniel Araujo, Andrei Crăciun (toți trei de la United Galați), Mihnea Toader (Paris Futsal), Richárd Iszlai, Küsmödi Tamás (ambii de la CSM Târgu Mureș), Kanyó Szilárd (Sepsi SIC Sfântu Gheorghe), George David (CFR Timișoara), Răzvan Valentin Butnaru (Mandelieu SC).

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Cazul care a șocat România – Întrebarea pe care fiul lui Adrian Iovan a pus-o mamei sale, după ce pilotul a murit în accidentul aviatic din Apuseni

VIDEO Ciolacu: Sănătatea unei naţiuni începe cu sănătatea copiilor noştri, să ne concentrăm pe prevenţie şi educaţie