„Decizia instanței permite gazoductului Tuzla să meargă înainte, fiind una dintre cele mai importante investiții în infrastructura energetică din ultimele decenii, parte a proiectului Neptun Deep.
Proiectul este finalizat în proporție de peste 98%, iar recepția oficială va avea loc în următoarele 60 de zile.
Sentința confirmă că acțiunea introdusă de asociație este prescrisă, deși asociația a formulat mai multe plângeri prealabile către Minister, la intervale diferite de timp, cu același obiect (copy-paste), în speranța de a rămâne în termen și a putea bloca oricând proiectul energetic prin introducerea acțiunii. Excepția de nelegalitate invocată de Banckwatch a fost și ea declarată inadmisibilă”, a transmis ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Ministrul Energiei: „Voi arăta adevărul, în instanță și în spațiul public, ori de câte ori este nevoie”
„Încă o victorie în instanță pentru Neptun deep și independența energetică a României. Am câștigat, din nou. Pentru securitatea energetică a României, pentru energie românească mai multă, mai sigură și mai ieftină. În mandatul meu, am reușit să câștigăm toate litigiile majore împotriva marilor proiecte energetice. Așa se explică disperarea unora și altora, pentru că le deranjăm interesele proprii — și, mai ales, ale “părților interesate” de la vedere și din umbră. (…) Este încă o dovadă că litigiile de mediu promovate abuziv de câteva organizații împotriva proiectelor esențiale pentru securitatea energetică a României nu au temei legal și pică una după alta în instanță.
România are dreptul și obligația de a-și folosi resursele. Voi duce acest proiect la capăt – pentru independența energetică a României și pentru securitatea Europei, pentru a scăpa definitiv din ghearele marelui URS(S) și ale interpușilor săi”, a concluzionat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Context
Proiectul oferă posibilitatea ca, în următorii doi ani, conducta să transporte gaze LNG din Turcia, Azerbaidjan şi Grecia către Europa, consolidând securitatea energetică europeană.
De asemenea, asigură infrastructura necesară preluării gazelor extrase prin proiectul Neptun Deep, care va transforma România în cel mai mare producător de gaze al Uniunii Europene, susţine ministrul de resort.
Gazoductul Tuzla – Podişor, magistrala de peste 300 km care va prelua gazele din Marea Neagră, este gata în proporţie de peste 98% şi va fi recepţionat oficial în următoarele 60 de zile, a anunţat vineri ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
“România se impune ca nod strategic al noii hărţi energetice regionale: investim masiv în infrastructura care ne asigură securitatea şi siguranţa energetică, punem în funcţiune proiecte-cheie ce leagă zona Mării Negre de pieţele occidentale şi suntem implicaţi în toate iniţiativele regionale mari, de la Coridorul Sudic până la BRUA. Gazoductul Tuzla – Podişor, magistrala de peste 300 km care va prelua gazele din Marea Neagră, este gata în proporţie de peste 99% şi va fi recepţionat oficial în următoarele 60 de zile. Investiţia de peste 500 de milioane de euro va fi terminată înainte de termen şi respectă cele mai înalte standarde tehnice şi de mediu”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, finalizarea gazoductului va însemna acces la gaze pentru circa 185.000 de români şi 523 de instituţii publice din localităţile traversate de conductă.
“Am apărat acest proiect împotriva tuturor piedicilor: recent, Curtea de Apel Cluj a respins definitiv cererea Bankwatch de suspendare a lucrărilor, confirmând legalitatea şi necesitatea acestui proiect. Securitatea energetică a României nu este negociabilă”, a mai precizat Burduja.