”Într-o scrisoare comună, miniştrii de externe din Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, România şi Suedia solicită statelor G7 să ia măsuri suplimentare pentru a reduce veniturile obţinute de Federaţia Rusă din vânzarea transportatorilor săi de energie. Cu aceste venituri, Rusia îşi finanţează agresiunea continuă în Ucraina, în contextul în care o treime din veniturile Rusiei şi două treimi din exporturile sale sunt legate de transportatorii de energie”, arată MAE într-un comunicat oficial. Potrivit Ministerului de Externe, cele 12 state care au co-autorat scrisoarea au susţinut în mod constant adoptarea celor mai dure măsuri restrictive posibile împotriva Rusiei.
G7 trebuie să folosească prețul petrolului pentru a reduce veniturile Rusiei
”G7 este încurajat să utilizeze plafonul preţului petrolului pentru a se asigura că acesta continuă să servească drept un instrument semnificativ în limitarea fluxurilor de venituri ale Rusiei, să impună sancţiuni suplimentare navelor „flotei fantomă” a Rusiei şi actorilor implicaţi şi să ia în considerare măsuri suplimentare care vizează transportul maritim al exporturilor de origine rusă”, subliniază MAE.
”Rusia utilizează „flota fantomă” pentru a-şi finanţa maşinăria de război, iar navele acesteia sunt adesea vechi şi în stare precară, prezentând riscuri pentru mediu, siguranţa maritimă şi securitate în Europa şi în apele noastre” se mai arată în comunicat.