A 13-a ediţie a Romanian Design Week (16 şi 25 mai) marchează o schimbare de paradigmă: festivalul continuă să cultive colaborări, idei comune şi parteneriate în spaţiile creative ale Bucureştiului, consolidându-şi rolul de catalizator în reţeaua locală de iniţiative culturale. Sub tema „Design Tomorrow Today”, RDW 2025 propune un program curatoriat exclusiv prin colaborări cu organizaţii, ambasade, institute culturale, studiouri şi branduri din România şi din Europa.
Abordarea din acest an se aliniază direcţiei asumate de The Institute – iniţiatorul Romanian Design Week – care îşi fundamentează activitatea pe colaborare, încredere în comunităţi, deschidere către noi modele de lucru şi un angajament constant faţă de industriile creative locale.
„La Romanian Design Week 2025, designul de mâine se construieşte împreună. Această ediţie marchează o schimbare de paradigmă: aducem laolaltă organizaţii care transformă Bucureştiul într-un laborator viu al colaborării, un oraş în care creativitatea devine limbaj comun şi forţă de transformare”, susţine Andrei Borţun, CEO The Institute.
RDW devine, astfel, o extensie firească a misiunii The Institute: aceea de a sprijini dezvoltarea unui ecosistem creativ sustenabil, conectat internaţional şi ancorat în realitatea contemporană. În acest sens, ediţia din 2025 aduce laolaltă peste 150 de organizaţii care, timp de zece zile, vor transforma un Bucureşti deschis într-o scenă, un laborator şi o galerie vie. Designul iese astfel din cadrele tradiţionale şi devine un instrument de dialog şi transformare colectivă.
RDW Exhibitions – selecţii curatoriale din designul românesc actual
Pentru prima dată, o parte dintre expoziţiile din program nu sunt alese printr-un apel deschis, ci construite în parteneriat cu organizaţii creative din toată ţara. Astfel, festivalul pune în lumină proiecte valoroase, consolidate în timp şi relevante pentru peisajul actual al industriilor creative.
Printre expoziţiile din acest format se numără:
Ordinul Arhitecţilor din România – Filiala Teritorială Bucureşti – cu expoziţia „Bucureştiul Sustenabil”, care prezintă proiectele nominalizate şi premiate în cadrul Anualei de Arhitectură Bucureşti 2024;
FABER – cu expoziţia „Secrete Întreţesute”, ce include artefacte, poveşti şi instalaţii multimedia care adâncesc înţelegerea noastră asupra industriei textile;
BETA – Bienala de Arhitectură Timişoara – „10 ani de Beta – bienala de arhitectură din Timişoara, o retrospectivă” – marchează un deceniu de inovaţie urbană printr-o expoziţie capsulă ce rememorează cele cinci ediţii care au definit acest parcurs;
Local Design Circle – „ABCDG” care vorbeşte despre design grafic pe înţelesul tuturor;
Transylvanian Design Week – cu expoziţia „ Noul Ev Mediu” curatoriată de Oláh Gyárfás;
Asociaţia Artiştilor Lutieri din România – prin expoziţia ”De la Meşteşug la Muzică”, susţinută de Rompetrol. Expoziţia exemplifică procesul de creaţie al instrumentelor muzicale realizate manual din materiale locale, ilustrat prin diverse piese aflate în multiple stadii de producţie;
Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week – aduce în faţa publicului larg colecţiile a 19 designeri consacraţi sau emergenţi din România, Polonia, Ungaria, Ucraina, Moldova şi Italia, prezentate în cadrul ultimei ediţii a festivalului;
Mihai Popescu Studio – „Fratelli XX” – O plantă modulară, un spaţiu viu aniversar, care celebrează 20 de ani de comunitate Fratelli.
În cadrul RDW Exhibitions, festivalul introduce un o structură expoziţională specială de tip showcase, dedicat designului de produs şi designului industrial. Şase branduri româneşti – ASKIA, Meze Audio, Optimef, Lunet, Mind the Gap şi Kairos – sunt invitate să îşi prezinte cele mai recente colecţii în capsule pop-up, concepute să evidenţieze procesele de creaţie şi producţie. Prezenţi de-a lungul timpului în cadrul Romanian Design Week şi parte activă a comunităţii sale, aceşti expozanţi oferă vizitatorilor o incursiune în universul fiecărui obiect: de la conceptele iniţiale şi schiţele de început, până la soluţiile finale de producţie. Astfel, accentul nu cade doar pe produsul finit, ci şi pe oamenii, alegerile şi valorile care conturează identitatea fiecărui brand.
RDW Design Flags – designul ca limbaj universal
Format susţinut de Purcari, RDW Design Flags reuneşte 12 organizaţii – ambasade, institute, centre culturale şi entităţi locale care aduc la RDW 2025 expoziţii cu conţinut internaţional, explorând teme globale prin prisma designului: de la sustenabilitate la incluziune, de la oraşe inteligente la meşteşuguri reinventate. Componenţa internaţională a RDW Design Flags include:
Ambasada Regatului Danemarcei – „Copenhaga în comun”;
Ambasada Spaniei – „Design Thinking: Sensibilizarea publicului asupra importanţei design-ului utilitar”;
Instituto Cervantes Bucureşti – „Concéntrico. 10 ani ai Festivalului de Arhitectură şi Design Logroño”;
Ambasada Suediei – „Granland, design circular din lemn reciclat”;
Ambasada Italiei, Institutul Italian de Cultură, Italian Trade Agency – „Design accesibil şi incluziv”;
Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar Bucureşti – „Future: Back to the Roots”;
Centrul Ceh Bucureşti – „Posters for Mondays and Tuesdays”;
Institutul Francez din România – „Tapiserie Verdure”;
Oficiul Naţional de Turism al Austriei -„ Austriada. 70 de ani de călătorii illustrate”;
Artcor (Republica Moldova) – „Coline Ţesute”;
Project1, Intro şi Vitra (România) – „Eames Roadshow”;
Retros Gallery (România) – „Eternul a început ieri”.
RDW & the City – designul care schimbă oraşul
Unul dintre cele mai noi formate ale ediţiei, RDW & the City, aduce instalaţii de design în spaţiul public – direct în inima oraşului, pe Calea Victoriei. Patru proiecte de impact transformă pietonalul într-un traseu urban spectaculos:
Studio An-An cu instalaţia „Me Apunto!” – unul dintre proiectele câştigătoare ale open call-ului „Objects in the City” – o iniţiativă internaţională în colaborare cu Festivalul Concentrico, dedicată intervenţiilor urbane temporare.
Intervenţia semnată BAZA. Deschidem Oraşul parte din proiectul româno-polonez „Design is our shared language”, realizat în colaborare cu Łódź Design Festival, în cadrul Sezonului Cultural Polonia – România, organizat de Institutul Cultural Român şi Institutul Adam Mickiewicz.;
Ordinul Arhitecţilor din România Filiala Braşov-Covasna-Harghita – proiectul „Human ± Nature” – mobilier urban care pune în dialog natura şi spaţiul construit;
ASAP România, în parteneriat cu BAZA. Deschidem Oraşul şi De-a Arhitectura, propune o instalaţie stradală care promovează explorarea şi folosirea sustenabilă a spaţiului public urban.
Design GO! – oraşul devine o reţea de creativitate
Totodată, peste 100 spaţii independente – galerii, studiouri, hub-uri, cafenele, showroom-uri – se alătură festivalului în cadrul RDW Design GO!, oferind publicului ocazia de a (re)descoperi oraşul prin prisma designului local. RDW Design GO! este locul în care comunitatea creativă se întâlneşte cu publicul, în cele mai neaşteptate colţuri ale oraşului.
Noaptea Studiourilor de Arhitectură – întâlniri directe cu spaţiile în care se proiectează viitorul
Anul acesta, 20 de studiouri de arhitectură din Bucureşti îşi deschid porţile şi invită publicul să le descopere procesele de lucru, echipele şi proiectele. Vizitatorii vor avea ocazia să afle cum iau naştere ideile de design urban, arhitectură sustenabilă şi regenerare a spaţiului construit, într-un traseu nocturn ce transformă oraşul într-un atelier deschis.
Un festival care inspiră, conectează şi susţine
Romanian Design Week 2025 propune un viitor construit împreună: prin colaborări autentice, vizibilitate pentru proiecte independente şi o integrare firească a designului în viaţa oraşului. Este o ediţie despre ceea ce putem construi împreună, prin idei, forme şi viziuni. Totodată, RDW devine un model de lucru inspirat din valorile The Institute – colaborativ, incluziv, responsabil şi deschis – susţinând un design care nu doar imaginează viitorul, ci contribuie activ la modelarea lui.
RDW 2025 are loc între 16 şi 25 mai, în Bucureşti. Programul complet al Romanian Design Week va fi disponibil pe www.romaniandesignweek.ro, pe paginile oficiale de Facebook şi Instagram şi în aplicaţia festivalului, disponibilă pe AppStore şi Google Play. Biletele pot fi achiziţionate online, direct din aplicaţie sau de pe site-ul oficial.
Accesul la eveniment se face pe bază de bilet, cu 50% reducere pentru participantii care achită biletul cu card Mastercard de la UniCredit. 50% reducere au şi studenţii pentru biletele achiziţionate doar la casa de bilete, cu carnetul de student, în timp ce elevii, pensionarii şi persoanele cu dizabilităţi beneficiază de acces gratuit.