Românii finanţează o parte din construcţia proiectului Neptun Deep din Marea Neagră

Șase din cele șapte fonduri de pensii private Pilon II din România, prin care sunt investite economiile pentru bătrâneţe a aproximativ 8 milioane de români, au investit în obligaţiuni emise de compania de stat Romgaz (SNG) în prima emisiune de astfel de instrumente din sectorul de gaze naturale din România, arată datele agregate de ZF. Singurul fond care a zis pas a fost BRD Pensii.

Astfel, cele şase fonduri de pensii au cumpărat obligaţiuni de 413 milioane de lei (83 milioane de euro), adică 17% din valoarea totală a emisiunii de obligaţiuni Romgaz de la finalul lunii septembrie, potrivit calculelor realizate de ZF din raportările fondurilor. Romgaz îşi va renumera investitorii cu o dobândă anuală de 4,77% pe an.

Cea mai mare investiţie din rândul celor 6 fonduri îi revine AZT Viitorul Tău, administrat de Allianz Ţiriac Pensii Private. Fondul figurează în raportul aferent lunii septembrie cu o valoare a investiţiei de 102 mil. lei, adică 0,325% din activ.

Pe locul doi se poziţionează Vital – administrat de Carpathia – cu 90 mil. lei, adică 0,58%, iar pe trei Aripi administrat de Generali cu 77 mil. lei, adică 0,55% din active. NN Pensii, cel mai mare fond de pensii private Pilon II din România, are investiţii de 61 mil. lei.

Interesul foarte mare al investitorilor, mai exact o suprasubscriere de 12 ori pentru emisiunea Romgaz, înseamnă că fondurile au subscris sume mai mari dar într-un final alocările au dus la sumele respective. Potrivit informaţiilor ZF, printre alţi cumpărători se numără investitori internaţionali, fonduri de pensii din afară, administratori de active. Alocarea a fost 20% locală, 80% internaţională.

ZF a scris la începutul lunii că prima emisiune de obligaţiuni corporative din sectorul de gaze naturale din România, a Romgaz (simbol bursier SNG), prin care compania de stat va susţine investiţiile în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, a fost un succes în contextul în care cererea marilor investitori a acoperit oferta de nu mai puţin de 12 ori.

Suprasubscrierea a reflectat interesul mare al investitorilor pentru proiectele legate de exploatarea gazelor naturale şi confirmă faptul că gazul rămâne o componentă strategică în economie şi în asigurarea securităţii energetice. Emisiunea de obligaţiuni a avut un interes uriaş: 5,9 mld. euro. Aceasta a fost prima dintr-o finanţare de 3 emisiuni în valoare totală de 1,5 mld. euro.

Pe 30 septembrie 2024, Romgaz a ieşit pentru prima oară pe pieţele externe pentru a se finanţa în contextul în care necesarul companiei din surse externe pentru dezvoltarea Neptun Deep este cuprins între 8 mld. lei şi 11,5 mld. lei între 2024 şi 2027. Bookrunners au fost BT CT, Citi, Erste, JP Morgan, Raiffeisen Bank International şi UniCredit.

Romgaz a avut în prima jumătate din 2024 afaceri de 3,9 mld. lei, minus 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, în timp ce profitul net a urcat cu 9% la 1,8 mld. lei. În T2 nu a fost plătită nicio sumă în contul contribuţiei de solidaritate după ce în T2/2023 aceasta era de 433 mil. lei.

„Având în vedere dimensiunea planurilor sale de investiţii şi necesitatea de a asigura fondurile pentru dezvoltarea blocului Neptun Deep, Romgaz trebuie să obţină finanţare externă pentru a-şi finanţa operaţiunile“.

„Romgaz intenţionează să utilizeze veniturile pe care le generează din activitatea sa curentă pentru a finanţa dezvoltarea blocului Neptun Deep. Ca atare, pentru a-şi finanţa propriile operaţiuni şi planuri de dezvoltare, Romgaz trebuie să obţină finanţare externă de la bănci şi din încasările bazate pe acest program EMTN şi pe obligaţiunile emise în cadrul programului. O parte din veniturile obţinute din emisiunile de obligaţiuni pot fi utilizate pentru finanţarea proiectului Neptun Deep“, se arată în prospectul de 180 de pagini aferent finanţării.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Benjamin Netanyahu a spus că gruparea Hezbollah trebuie să fie respinsă dincolo de râul Litani

Inundaţii în Spania: Nouă „alertă roşie”. Locuitorilor din Valencia li s-a cerut să se întoarcă în case