Românii, tot mai dornici de călătorii. Câți bani au cheltuit pentru vacanțe în 2025

#image_title

Datele Colliers, publicate marţi, arată că şi turismul intern este pe un trend ascendent: numărul de nopţi petrecute în hoteluri şi alte unităţi de cazare a crescut cu 1%, iar dacă această tendinţă continuă, 2025 ar putea deveni cel mai bun an pentru turismul local din ultimele trei decenii, depăşind recordul din 2024.

Dacă ritmul actual se menţine, cheltuielile românilor pentru vacanţe în străinătate şi turism de afaceri vor depăşi 11 miliarde de euro până la finalul anului – un nou record, după cele 9,6 miliarde de euro din 2024, cele 8,6 miliarde de euro, în 2023, şi 5,4 miliarde de euro, în 2019, înainte de pandemie.

În 2024, românii au cheltuit cele mai mari sume în Germania şi Italia – fiecare cu peste un miliard de euro, conform datelor Eurostat privind balanţa de plăţi la capitolul călătorii. Pe următoarele locuri se află Ţările de Jos (aproape 700 de milioane de euro), Spania şi Franţa (aproximativ 600 de milioane de euro, fiecare).

“Ne aflăm într-un moment de transformare, în care românii nu doar că îşi doresc să călătorească mai mult, ci îşi schimbă complet comportamentul în vacanţă, devenind consumatori activi, care cumpără, descoperă locuri noi şi investesc în experienţe. Vedem această tendinţă şi în turismul intern, unde, în primele patru luni din 2024, românii au petrecut peste 5 milioane de nopţi în unităţi de cazare – o continuare a recordului atins în 2023, cel mai bun an din ultimele trei decenii. Acest nou tip de comportament transformă centrele comerciale din oraşele turistice în adevărate zone de lifestyle, iar investitorii imobiliari încep să mizeze tot mai mult pe sinergia dintre retail, turism şi experienţă”, susţine Liana Dumitru, director Retail Agency la Colliers.

Potrivit sursei citate, tendinţa că retailul de destinaţie se dezvoltă tot mai mult se vede clar şi în România, în special în oraşele cu centru istoric, zone pietonale sau promenade recent reamenajate. Exemple precum Piaţa Sfatului din Braşov, Piaţa Unirii din Oradea sau centrul istoric din Sibiu arată că traficul turistic generează constant cerere pentru branduri internaţionale, restaurante tematice şi magazine concept, un loc unde brandurile îşi spun povestea şi creează un univers în jurul produselor, adesea combinând modă, artă, design şi oferind o experienţă unică.

În viziunea consultanţilor Colliers, cele mai mari oportunităţi de creştere provin din proiectele de regenerare urbană, care aduc împreună retailul, turismul şi cultura.

Estimările specialiştilor relevă că, în 2025, ar putea fi livraţi peste 190.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale moderne în România, ce includ proiectele finalizate în prima jumătate a anului. “O mare parte dintre acestea se află în oraşe turistice, ceea ce reflectă o creştere de cel puţin 10% faţă de anul precedent. Tot mai mulţi dezvoltatori integrează în noile proiecte zone pietonale dedicate vizitatorilor, cu restaurante, cafenele, spaţii culturale şi magazine de branduri artizanale, adaptate cererii pentru experienţe locale autentice”, se menţionează în analiza de specialitate.

Colliers (NASDAQ, TSX: CIGI) ) este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor, ce operează prin trei platforme – Servicii Imobiliare, Consultanţă Tehnică şi Managementul Investiţiilor.

Compania are venituri anuale de aproape cinci miliarde de dolari, o echipă de 23.000 de profesionişti şi peste 100 de miliarde de dolari în active gestionate.

Situația dificilă în care se află țara, anunțată de un ministru: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR

Dragoş Pîslaru: Comisia Europeană are rolul nu de ”baubau”, ci de gardian al tratatelor şi de a se asigura că proiectele pe care le avem respectă condiţiile de finanţare / Comisia Europeană nu dă to-do list-uri, nu impune lucruri