Rompetrol contestă legea taxelor în fața Curții Constituționale și se așteaptă la o victorie împotriva statului

Curtea de Apel Constanța a trimis la Curtea Constituțională legea prin care Rompetrol este obligată să plătească impozitul minim pe cifra de afaceri. În toamna trecută, compania reușise să obțină un rezultat similar în cazul taxei de solidaritate. Decizia instanței a fost publicată pe portalul instanțelor de judecată:

“Încheiere – Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamanta ROMPETROL RAFINARE S.A. Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III „Măsuri fiscale”, pct. 2 al Legii nr. 296/2023, modificată prin art. LXVIII din O.U.G. nr. 115/14.12.2023, respectiv a art. 183 din Legea nr. 227/2015, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 16, art. 45, art. 53 alin. (2) şi (3) din Constituție. Fără cale de atac.

Suspendă soluționarea cauzei până la pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, la Curtea de Apel Constanţa”.

Ce a ajuns pe masa magistraților de la Curtea Constituțională

Rompetrol a trimis la Curtea Constituțională un articol de lege referitor la impozitul minim pe cifra de afaceri, după decizia Curții de Apel Constanța. Potrivit legii, companiile din sectorul petrolier și de gaze cu o cifră de afaceri de cel puțin 50 milioane de euro trebuie să plătească un impozit minim de 1% pe cifra de afaceri. De asemenea, în cazul unui grup fiscal, cifra de afaceri de peste 50 milioane de euro se calculează de persoana juridică responsabilă, prin însumarea cifrei de afaceri a tuturor membrilor grupului fiscal, conform Economica.net.

Rompetrol contestă din nou o lege, de data aceasta referitoare la impozitul pe cifra de afaceri, adresându-se Curții Constituționale. Aceasta este a doua acțiune similară a companiei în fața justiției. În toamna anului trecut, Rompetrol a reușit să obțină sesizarea Curții Constituționale pe baza unei excepții de neconstituționalitate referitoare la ordonanța Guvernului privind taxa de solidaritate de 60% pe profiturile excesive din industriile de țiței, gaze naturale, cărbune și rafinare. Atunci, compania a cerut statului restituirea unei sume de aproximativ 580 de milioane de lei, reprezentând contribuția de solidaritate. Procesul va continua după decizia Curții Constituționale.

Trebuie știut faptul că în 2023, Rompetrol Rafinare a raportat o cifră de afaceri netă de 17 miliarde de lei, însă a înregistrat o pierdere netă de 550 de milioane de lei. Aproape un an mai târziu, compania a anunțat o devalorizare a activelor operaționale în valoare de 223 de milioane de dolari, sumă care reprezenta aproximativ 82% din pierderea netă raportată pentru anul 2023.

Sursa: www.stiripesurse.ro

România dă o lovitură de proporții: Revenire în forță pe piața din Arabia Saudită

Producţia de gaze a crescut cu aproape 1%, în 2024; importurile s-au redus cu 13,9%