“Această roşie s-a stafidit din cauza căldurii. S-a uscat tot ciorchinele. Partea de jos este perfect sănătoasă, partea de deasupra e arsă, deci nu o mai putem folosi. Aici e pierdere în proporţie de 3 sferturi din ea” a explicat un agricultor.
Scenariul din imagini se repetă în aproape fiecare grădină. Kilograme întregi de roşii se duc pe apa sâmbetei, iar legumicultorii culeg pagubele. Chiar dacă producţia a fost bună, rezultatul e catastrofal – unii abia dacă au ce duce la tarabe.
“Din cauza temperaturilor foarte ridicate au început să treacă mai repede faţă de anul trecut” a explicat producătorul Lucian.
“Se coc prea repede şi nu o să fie în toamnă gogonele” a spus Liliana, producător la rândul său.
Chiar dacă roșiile sunt cultivate în condiții speciale, cu plase de umbrire și ventilatoare, căldura sufocantă nu îi ajută pe legumicultori. Iar finalul e deja cunoscut.
“Anul acesta preconizăm că sezonul va fi mai scurt, din cauza temperaturilor se coc forţat toate roşiile şi nu o să mai aibă ce să se coacă” a mai spus Lucian.
Dacă pentru producători, seceta aduce prea puţină marfă, pentru cumpărători, efectele se traduc altfel: în scumpiri.
În unele pieţe, roșiile pentru consum costă între 7 și 8 lei/kilogram, în timp ce roşiile pentru bulion se vând cu 6 lei/kilogram. În acelaşi timp, kilogramul de vinete se vinde cu 4 lei, iar cel de castraveţi cu 5 lei. Inclusiv pentru ardei trebuie să scoatem mai mulţi bani din buzunar: un kilogram de ardei kapia costă, acum, 8 lei, iar cel gras se vinde cu 6 lei.