Roy Thomas Baker, producătorul piesei „Bohemian Rhapsody” a trupei Queen, a murit

Roy Thomas Baker, prolificul producător care a lucrat cu Queen la succesul cult „Bohemian Rhapsody” şi cu David Bowie, Journey, Guns N’ Roses şi The Smashing Pumpkins, a murit la vârsta de 78 de ani.

Potrivit The New York Times, acesta a murit în 12 aprilie la domiciliul său din Lake Havasu City, Arizona, dar familia sa a anunţat presa abia miercuri. Cauza decesului nu a fost încă precizată.

Născut la Londra în 1946, Roy Thomas Baker şi-a început cariera muzicală la o vârstă fragedă, lucrând ca ucenic inginer la studiourile de înregistrare Decca din capitala britanică de la vârsta de 14 ani.

Sub conducerea unor personalităţi precum Tony Visconti şi Gus Dudgeon, a lucrat cu o serie de staruri rock, printre care The Rolling Stones, The Who, David Bowie şi Dusty Springfield, ajungând să devină inginer şef de studio.

După ce a lucrat la studiourile Trident din Soho, Roy Thomas Baker i-a cunoscut pe cei de la Queen la începutul anilor 1970 şi le-a coprodus primele patru albume, inclusiv legendarul „A Night at the Opera”, care a fost impulsionat de succesul hitului „Bohemian Rhapsody”.

Într-un interviu din 1999, producătorul a explicat adevărata provocare cu care s-a confruntat atunci când a înregistrat acest cântec în studio. „A fost o nebunie totală”, a spus el.

„A trebuit să o înregistrăm în trei părţi separate. Partea din mijloc a durat doar câteva secunde la început, dar Freddie a continuat să cânte alte ‘Galileo’ şi am continuat să adăugăm la secţiunea de operă, iar ea a devenit din ce în ce mai mare”, a explicat producătorul.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Colaborări cu Ozzy Osbourne şi Guns N’ Roses

Bazându-se pe succesul său cu Queen, Roy Thomas Baker a continuat să lucreze cu trupa Cars, producându-le primele patru albume, înainte de a se îndrepta către artişti new wave precum Devo şi trupe hard rock precum Ozzy Osbourne, Journey şi Guns N’ Roses.

De asemenea, membru al casei de discuri Elektra, producătorul a colaborat cu Lindsey Buckingham, Dokken şi Mötley Crüe şi a semnat cu artişti precum Metallica şi 10.000 Maniacs.

Pe reţelele de socializare, numeroşi artişti i-au adus un omagiu după vestea morţii sale. Brian May, chitaristul Queen, a lăudat „rolul enorm” jucat de producător în perioada de început a trupei britanice.

„Munca lui Roy la producţia şi ingineria lui Mike Stone la „Bohemian Rhapsody” nu vor fi uitate niciodată. Mulţumesc, Roy, pentru toată munca bună pe care ai făcut-o pentru noi şi pentru toată distracţia pe care am avut-o. Odihneşte-te în pace”, a scris el pe Instagram.

Preşedintele sud-african, care joi îl primeşte pe Zelenski, a discutat cu Trump despre Ucraina şi despre relaţiile bilaterale tensionate

Garda de Mediu răspunde sesizării Primăriei Ploieşti privind mirosul greu de suportat al aerului din oraş, prezentând un raport de activitate şi transmiţând că Primăria e responsabilă cu reducerea poluării aerului