Secretarul de stat american Marco Rubio afirmă că Statele Unite ”vor trebui să reevalueze” relaţia lor cu NATO odată ce războiul împotriva Iranului se va încheia, întrucât Alianţa este ”o stradă cu sens unic”, transmite AFP.
”Cred că nu există nicio îndoială, din păcate, că, după încheierea acestui conflict, va trebui să reevaluăm acea relaţie. Va trebui să reevaluăm valoarea NATO în cadrul acestei alianţe pentru ţara noastră”, a declarat Rubio pentru Fox News.
El a adăugat că, ”în cele din urmă”, această decizie va fi luată de preşedintele Donald Trump.
Înaltul diplomat american a afirmat că a fost ”unul dintre cei mai fervenţi apărători ai NATO” în timpul mandatului său în Senatul SUA, deoarece ”a găsit o mare valoare în această alianţă”.
O mare parte din această valoare consta în existenţa bazelor militare din Europa, care permiteau armatei americane ”să-şi proiecteze puterea în diferite părţi ale lumii”, a spus Rubio.
”Dacă acum am ajuns într-un punct în care alianţa NATO înseamnă că nu putem folosi acele baze, că, de fapt, nu mai putem folosi acele baze pentru a apăra interesele Americii, atunci NATO este o stradă cu sens unic”, a adăugat el.
Rubio a mers mai departe, spunând că, deşi Washingtonul nu cere aliaţilor NATO să efectueze lovituri aeriene ca parte a războiului împotriva Iranului, ”când avem nevoie de ei să ne permită să folosim bazele lor militare, răspunsul lor este «Nu»”?
”Atunci de ce suntem în NATO? Trebuie să puneţi această întrebare”, a adăugat el.
Comentariile lui Rubio vin după ce mai multe ţări europene au restricţionat armatei americane utilizarea bazelor de pe teritoriul lor.
Marţi dimineaţă, s-a dezvăluit că Italia a refuzat unui avion american permisiunea de aterizare în timp ce acesta se îndrepta spre Orientul Mijlociu pentru o misiune de luptă, iar luni, Spania şi-a închis spaţiul aerian pentru avioanele americane care desfăşoară misiuni împotriva Iranului.



