Rubio şi Witkoff urmează să discute miercuri seara la Paris cu omologii lor europeni despre Războiul din Ucraina, anunţă Departamentul de Stat american

Secretarul de Stat american Marco Rubio efectuează miercuri o vizită la Paris în vederea unor discuţii despre Războiul din Ucraina, anunţă Departamentul de Stat, relatează AFP.

Marco Rubio urmează să fie însoţit de către emisarul special pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff, la discuţii cu omologii lor europeni în vederea avansării obiectivului preşedintelui (american Donald) Trump de a pune capăt războiului dintre Ucraina şi Rusia şi de a opri măcelul”, anunţă într-un comunicat departamentul.

Negocieri iniţiate de către Donald Trump în vederea unei încetări generale a focului între Kiev şi Moscova nu au condus până în prezent la niciun rezultat.

Un atac rus, duminică, la Sumî, în nord-estul Ucrainei, s-a soldat cu 36 de morţi civili, arată o continuare a acestui conflict sângeros.

Emisarul preşedintelui american Donald Trump anuţa luni, la trei zile după ce a fost primit de către preşedintele rus Vladimir Putin, că negocierile sunt ”pe pucntul” de a permite progrese.

Întâlnirea de la Paris intervine în contextul unor rare negocieri între Teheran şi Washington privind programul nuclear iranian sâmbătă, în sultanatul Oman, şi unei noi runde de negocieri sâmbătă, mediate tot de către sultanat.

Această nouă rundă a fost anunţată iniţial la Roma, însă var avea loc, până la urmă, tot la Muscat.

Papa Francisc primeşte la Vatican şi mulţumeşte personalului de la Spitalul Gemelli, unde a fost îngrijit

OMV Petrom şi CE Oltenia au semnat contractul pentru construcţia a patru parcuri fotovoltaice, cu o capacitate instalată totală de 550 MW. Investiţia depăşeşte 400 de milioane de euro