Rubio ”speră” la un acord între Israel şi Gamas în vederea unui armistiţiu în Fâşia Gaza

#image_title

Secretarul de Stat american Marco Rubio îşi exprimă speranţa încheierii unui acord între Israel şi Hamas în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, relatează AFP.

”Avem speranţe bune. Vreau să spun că, până la urmă, vor trece la negocieri de proximitate”, a declarat joi presei şeful diplomaţiei americane, în marja unei reuniuni a ţărilor din Asia de Sud-Est la Kuala Lumpur.

Marco Rubio a avertizat însă că ”am mai văzut negocieri eşuând în acest stadiu al discuţiilor”.

”Cred că ne apropiem şi cred că suntem poate mai aproape decât am fost de mult timp şi suntem plini de speranţe, dar recunoaştem de asemenea că există în continuare provocări de înfruntat”, a adăugat el.

El a citat ”refuzul (mişcării islamiste palestiniene) Hamas de a se dezarma, ceea ce ar pune capăt conflictului imediat”.

În opinia sa, Israelul ”dă dovadă de o anumită supleţe”.

Hamasul s-a declarat joi – în a cincea zi de negocieri la Doha, în Qatar – împotriva unui acord în vederea unui armistiţiu care să menţină o prezenţă militară israeliană în Fâşia Gaza.

Mişcarea a acceptat însă să elibereze zece ostatici din Fâşia Gaza, unde bombardamente israeliene au ucis zeci de oameni, potrivit salvatorilor.

După 21 de luni de Război în Fâşia Gaza, negocieri dificile între Israel şi Hamas, mediate de Qatar, Statele Unite şi Egipt, au continuat în a cincea zi la rând la Doha

SONDAJ CURS – Românii NU înțeleg și Resping măsurile de austeritate impuse de Ilie Bolojan

INS: Câştigul salarial mediu net a scăzut în luna mai cu 2,5%, la 5.508 lei, faţă de luna aprilie