Rugby: Petrache(FRR) – Avem nevoie de sprijinul Guvernului pentru programul de pregătire al naționalei înaintea Cupei Mondiale

Președintele Federației Române de Rugby (FRR), Alin Petrache, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că are nevoie de sprijinul financiar al Guvernului pentru un program de pregătire corespunzător al echipei naționale a României înaintea participării la Cupa Mondială care va avea loc în 2027 în Australia.

‘Noi avem nevoie de sprijinul Guvernului și aici trebuie să apăs un pic pe accelerație și să spun că pentru a desfășura un program cu echipa națională este nevoie de pregătire. Și în general antrenorii cer un număr de pregătire foarte mare, ceea ce noi nu ne-am permis să oferim de fiecare dată. Dacă vom avea un buget stabil care să ne permită acest lucru o pregătire bună până la Cupa Mondială ar face diferența în meciurile pe care le vom desfășura acolo. Avem o grupă destul de grea, cu meciuri grele și cred eu că o infuzie de capital importantă din partea statului ne-ar ajuta să ne ridicăm nivelul’, a precizat președintele.

Alin Petrache speră ca anul 2026 să fie unul al creșterii economice, iar acest lucru să se reflecte și în bugetele alocate federațiilor de Agenția Națională pentru Sport.

‘Anul 2025 a fost cel mai dificil an din punct de vedere financiar. Dar sperăm ca 2026 să fie unul al creșterii economice, așa cum ne promite toată lumea. Deocamdată ne descurcăm foarte greu fără bugetul de la ANS. Însă fiecare început de an pentru noi este teribil. Pentru că trebuie să găsim repede sponsori și parteneri, pentru că ei sunt cei care ne susțin activitatea în această perioadă. Dar mă bucur că partenerii au fost de fiecare dată alături de noi’, a mai spus Petrache.

Președintele FRR, Alin Petrache, a participat, marți, la o conferință de presă organizată înaintea debutului ediției 2026 a Ligii Naționale de rugby.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

CORECTURĂ Prahova: Circa 200 de tone de deșeuri netratate, deversate zilnic în pârâul Dâmbu; anchetatorii fac percheziții

Miruță: România dispune de capacități defensive cu privire la o potențială ofensivă balistică din Iran