Rusia a atacat oraşul Harkov cu rachete balistice. Cel puţin 25 de persoane au fost rănite

Rachete ruseşti au lovit vineri un bloc de apartamente cu mai multe etaje în Harkov, în nord-estul Ucrainei, lăsând clădirea în ruine şi rănind cel puţin 25 de persoane, au declarat oficialii, relatează Reuters.

Fotografiile şi videoclipurile postate online au arătat fumul care se ridica dintr-o vastă zonă distrusă, echipajele de urgenţă făcându-şi drum prin moloz şi bucăţi mari de materiale de construcţie.

Procuratura regională din Harkov a anunţat că, potrivit informaţiilor preliminare, atacul a fost efectuat cu două rachete de tip Iskander. Au fost avariate mai multe clădiri rezidenţiale, magazine, cafenele, supermarketuri.

„Rachetele care au lovit centrul oraşului Harkov au distrus aproape complet o clădire cu cinci etaje”, a declarat guvernatorul regional Oleh Sîniehubov pentru televiziunea ucraineană, precizând că, potrivit informaţiilor preliminare, două rachete balistice Iskander au lovit zona.

Sîniehubov a declarat că 25 de persoane au fost rănite, dintre care 16 sunt internate în spital, inclusiv o femeie în stare gravă.

Primarul Ihor Terekhov a estimat numărul victimelor la 30 de răniţi.

Situat la 30 km de graniţă, Harkov a rezistat ofensivei ruse în primele săptămâni ale invaziei ruse din februarie 2022. Deoarece forţele ruse s-au concentrat de atunci pe capturarea regiunilor estice ale ţării, oraşul a fost ţinta constantă a atacurilor aeriene.

 

Tragedia de la Crans-Montana – MApN: Un avion C-27J Spartan a plecat în Elveţia, pentru a transporta şase pacienţi cu arsuri la un spital din Franţa

Tragedia de la Crans-Montana. Incendiul a izbucnit aparent din cauza artificiilor, anunţă procurorul elveţian. Bilanţul oficial este de cel puţin 40 de morţi şi 119 răniţi. Zeci de victime luptă pentru viaţa lor