Rusia acuză joi ”serviciile secrete ucrainene” (SBU) de faptul că se află în spatele a aproximativ 50 de incendii criminale şi de atacuri cu explozivi vizând clădiri administrative din Rusia în decembrie, relatează AFP.
În perioada 18-26 decembrie, ”s-au înregistrat 55 de infracţiuni penale de acest tip”, iar poliţia a arestat 44 de persoane care sunt suspectate în acestea, anunţă într-un comunicat Ministerul rus de Interne.
”Serviciile secrete ucrainene sunt cele care se află în spatele organizării unor astfel de crime”, dă asigurări ministerul, care le acuză de folosirea unor metode de ”presiuni psihologice” şi manipulare.
Ruşii implicaţi în aceste infracţiuni penale sunt cel mai adesea pensionari, adolescenţi sau studenţi care cor să obţină ”bani uşori”, potrivit ministerului.
Ei ”acţionau la comanda” unor agenţi ucraineni care comunicau cu ei la telefon sau prin mesagerii online, se arată în comunicat.
Ei le promiteau o remuneraţie sau, din contră, le luau banii prin escrocherii şi le promiteau să li-i înapoieze cu condiţia să comită aceste fapte, potrivit ministerului.
Suspecţii, în cazul în care sunt găsiţi vinovaţi, riscă până la 20 de ani de închisoare, potrivit ministerului.
Atacurile au vizat clădiri administrative, vehicule de poliţie, bănci sau poşta în mai multe regiuni ruse, la Moscova şi Sankt Petersburg, dar şi în Siberia.
De la începutul ofensivei ruse în Ucraina, în februarie 2022, procese cu privire la ”trădare”, ”terorism, ”sabotaj” sau ”spionaj”, pedepseite cu pedepse grele, s-au multiplicat în Rusia.
Mii de persoane din Rusia au fost sancţionate sau încarcerate din cauza opoziţieilor faţă de Războiul din Ucraina.
Potrivit unor ONG-uri şi presei independente, Serviciile ruse de securitate (FSB) recurg la tortură sau ameninţări pentru a obţine mărturisiri.
O RUSOAICĂ DIN CRIMEEA, GĂSITĂ VINOVATĂ DE TRĂDARE, CONDAMNATĂ LA 15 ANI DE ÎNCHISOARE
O locuitoare din Sevastopol, în Crimeea anexată, a fost condamnată la 15 ani de închisoare cu privire la trădare în favoarea Ucrainei, anunţă într-un comunicat Parchetul General rus.
Oksana Senedjuk, o specilistă-şefă a Institutului de Cercetare şi Proiectare în Urbanism şi Arhitectură din Sevastopol, a fost găsită vinovată de ”înaltă trădare” de către tribunalul municipal din acest oraş portuar de la malul Mării Negre.
Ea a fost condamnată totodată la plata unei amenzi în valoare de 200.000 de ruble (aproximativ 1.900 de euro), potrivit parchetului.
”S-a stabilit că Senedjuk a fost recrutată de către un agent al serviciilor speciale ucrainene” care lucra în cadrul administraţiei locale înainte să plece în Ucraina în 2015, potrivit parchetului.
Acest bărbat a păstrat contactul cu Oksana Senedjuk, dă asigurări aceeaşi sursă.
În martie 2023, ea a predat, ”din ordinul acestuia”, informaţii şi fotografii care au permis localizarea unor nave ale Flotei ruse la Marea Neagră, al cărei port de ataş este Sevastopolul, se arată în comunicat.