Rusia consideră că are suficiente rezerve de metale rare pentru a susține economia națională

„Aceste rezerve sunt suficiente pentru nevoile actuale şi viitoare ale economiei ruse”, estimează ministerul citat.

Potrivit acestuia, în rezervele menţionate se regăsesc 14 metale rare, printre care litiu, rubidiu, cesiu, beriliu şi altele, în timp ce elementele de pământuri rare sunt 15, iar acestea sunt extrase în comun din zăcăminte, după care sunt separate.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni că Rusia este dispusă la colaborări cu parteneri externi, inclusiv cu SUA, pentru exploatarea zăcămintelor de pământuri rare.

Dar acestea „sunt investiţii care necesită mult capital, sunt proiecte costisitoare”, a explicat Putin într-un interviu acordat televiziunii publice ruse.

El a adăugat că Rusia este de acord cu participarea unor investitori americani şi din alte ţări la proiectele de extracţie a metalelor din pământuri rare, de asemenea în regiunile ucrainene ocupate de Rusia în războiul de la declanşarea căruia s-au împlinit luni trei ani. „Există acolo anumite rezerve. Suntem dispuşi să colaborăm de asemenea acolo cu partenerii noştri”, a indicat liderul de la Kremlin.

Întrebat despre negocierile între Kiev şi Washington asupra unui acord prin care Ucraina să cedeze Statelor Unite o parte din rezervele sale de pământuri rare, ca o formă de compensaţie pentru ajutorul economic şi militar primit în războiul cu Rusia, Putin a susţinut că această chestiune nu-l preocupă, întrucât „noi avem de zece ori mai multe resurse de acest tip decât Ucraina”.

Şi purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a declarat marţi că există „perspective foarte ample” de cooperare cu Statele Unite pentru exploatarea zăcămintelor de metale din pământuri rare, dar aceasta va fi posibil numai după normalizarea relaţiilor ruso-americane şi soluţionarea conflictului din Ucraina.

Elementele de pământuri rare au utilizare în sectorul înaltelor tehnologii, prin urmare importanţa lor este în creştere.

Sursa: www.stiripesurse.ro

USR acuză PSD şi PNL că o ţin în braţe pe Renate Weber: Mandatul ei a expirat în iunie 2024. De atunci, ocupă ilegal funcţia

Fenerbahçe răspunde acuzațiilor de rasism aduse de Galatasaray: Nu există nicio legătură cu rasismul