Iranul îşi apără dreptul de a dezvolta energie nucleară în mod paşnic, dar programul său de îmbogăţire a uraniului, care avansează rapid, a provocat în Israel şi Occident temeri că urmăreşte de fapt să obţină o armă nucleară.
În timpul negocierilor dintre SUA şi Iran asupra programului nuclear desfăşurate săptămâna trecută, negocieri întrerupte acum de Iran după atacul israelian, Rusia a propus să preia uraniu îmbogăţit din Iran şi să-l convertească în combustibil nuclear pentru uz civil, ca potenţială soluţie de calmare a crizei care însă a degenerat într-un conflict deschis între Israel şi Iran.
„Această propunere rămâne pe masă, rămâne relevantă. Dar, desigur, odată cu izbucnirea ostilităţilor, situaţia s-a complicat serios”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat duminică optimist că pacea va reveni în curând şi a menţionat posibilitatea ca preşedintele rus Vladimir Putin să ajute în acest scop.
Rusia, a spus Peskov la conferinţa sa de presă zilnică, este în continuare pregătită să medieze dacă este nevoie, dar atrage atenţia că este necesară abordarea şi eliminarea cauzelor profunde ale conflictului, în timp ce bombardamentele escaladează grav întreaga criză.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a fost întrebat şi despre remarcile făcute duminică de premierul israelian Benjamin Netanyahu, conform căruia schimbarea regimului în Iran ar putea fi un rezultat al atacurilor militare ale Israelului.
„Ştiţi că noi condamnăm acele acţiuni care au condus la o escaladare atât de periculoasă a tensiunii în regiune”, a răspuns Peskov. „Pe de altă parte, observăm de asemenea o consolidare semnificativă a societăţii în Iran în contextul bombardamentelor efectuate în prezent de Israel”, a adăugat el.