Rusia revendică luni cucerirea oraşului minier Kurahove, în estul Ucrainei, după o bătălie de aproape trei luni, şi apreciază că această cucerire îi va permite să obţină controlul întregii regiuni Doneţk ”într-un ritm accelerat”, relatează AFP.
Acest anunţ intervine în contextul în care forţe ucrainene, care dau înapoi de luni de zile pe frontul de est, au lansat o nouă ofensivă în regiunea rusă de frontieră Kursk, în care sunt desfăşurate pe câteva sute de kilometri pătraţi din august.
Fiecare tabără încearcă să-şi consolideze poziţiile, în contextul unor zvonuri, de mai multe săptămâni, cu privire la condiţiile unor viitoare negocieri de pace, din cauza întoarcerii la Casa Albă, la 20 ianuarie, a lui Donald Trump, care a promis să pună capăt rapid conflictului.
Statele Unite sunt principalul furnizor de ajutor al Kievului, iar Moscova consideră Washingtonul inamicul său existenţial.
Pe frontul de est, după luni de înaintare lentă şi constantă, trupele ruseşti ”au eliberat în întregime oraşul Kurahove, cea mai mare aglomeraţie în sud-vestul Donbasului”, o vastă zonă industrială, a anunţat luni Ministerul rus al Apărării.
Kurahove, care avea aproximativ 22.000 de locuitori înainte de conflict, era o poziţie defensivă de prim-plan a militarilor ucraineni în acest sector şi se află în apropierea unui zăcământ important de litiu, un mineral rar.
Acest oraş se află în apropierea unui rezervor de apă şi în ea se află o centrală electrică pe cărbune care a fost avariată în lupte.
Kurahove se află la aproximativ 30 de kilometri sud de Pokrovsk, un nod logistic esenţial pentru militarii ucraineni, ameninţat de militari ruşi, prezenţi la la mai puţin de şase kiolometri de acesta.