Rusia s-a plâns Germaniei cu privire la ancheta despre sabotarea Nord Stream

Rusia s-a plâns Germaniei în legătură cu ancheta sa privind exploziile din 2022 ale conductelor Nord Stream, a relatat luni agenţia de presă RIA, după ce un suspect-cheie a scăpat de arestare în Polonia.

Presa germană a relatat săptămâna trecută că procurorii germani au identificat un instructor de scufundări ucrainean ca suspect-cheie în sabotarea Nord Stream şi au emis un mandat de arestare pe numele său.

Polonia a primit mandatul german, dar suspectul a părăsit ţara deoarece Germania nu a reuşit să includă numele său într-o bază de date cu persoane căutate, au declarat procurorii polonezi pentru Reuters.

Moscova este de părere că ancheta germană va fi închisă fără identificarea celor responsabili, a declarat Oleg Tyapkin, şeful departamentului european din cadrul Ministerului rus de Externe, citat de RIA.

„Am ridicat problema îndeplinirii de către Germania şi alte ţări afectate a obligaţiilor care le revin în temeiul convenţiilor antiteroriste ale ONU”, a declarat Tyapkin.

„Am făcut în mod oficial solicitări corespunzătoare pe această temă la nivel bilateral, inclusiv către Berlin”.

Conductele Nord Stream 1 şi 2, în valoare de miliarde de dolari, care transportă gaze pe sub Marea Baltică, au fost sparte de o serie de explozii în septembrie 2022, la şapte luni după ce Rusia a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei.

Ciucă: Pentru mine Alain Delon va rămâne un model. Nu unul de carton care te-ar fi invitat să dai ”like şi subscribe”, ci ăla pe care îl iubeai deşi el nu îţi cerea adoraţia. Profesional a fost impecabil, filmele lui rămân evadarea mea din comunism

Apple ar putea vinde un abonament pentru funcţii de AI abia peste trei ani