Rusia spune că noua bază americană din Polonia creşte pericolul nuclear general şi anunţă că a inclus-o pe lista sa de potenţiale ţinte

Rusia a declarat joi că noua bază americană de apărare împotriva rachetelor balistice din nordul Poloniei va duce la o creştere a nivelului general al pericolului nuclear, iar în replică Varşovia a spus că „ameninţările” Moscovei nu fac decât să întărească argumentele pentru scutul NATO, relatează Reuters.

Baza de apărare aeriană, situată în oraşul Redzikowo, în apropierea coastei baltice, parte a scutului mai larg antirachetă al NATO, a fost inaugurată la 13 noiembrie.

„Acesta este un alt pas în mod deschis provocator dintr-o serie de acţiuni profund destabilizatoare ale americanilor şi ale aliaţilor lor din Alianţa Nord-Atlantică în sfera strategică”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. „Acest lucru duce la subminarea stabilităţii strategice, la creşterea riscurilor strategice şi, în consecinţă, la o creştere a nivelului general al pericolului nuclear”, a completat ea.

„Având în vedere natura şi nivelul ameninţărilor reprezentate de astfel de facilităţi militare occidentale, baza de apărare antirachetă din Polonia a fost adăugată de mult timp pe lista ţintelor prioritare pentru o potenţială distrugere, care, dacă este necesar, poate fi executată cu o gamă largă de arme avansate”, a ameninţat Zaharova.

În replică, Pawel Wronski, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Poloniei, a declarat că nu există rachete nucleare la bază, care este destinată pur pentru apărare. „Este o bază care serveşte scopului de apărare, nu de atac”, a spus Wronski. „Astfel de ameninţări vor servi cu siguranţă ca argument pentru consolidarea apărării aeriene a Poloniei şi a NATO şi ar trebui luate în considerare şi de Statele Unite”, a declarat oficialul polonez.

Baza americană de la Redzikowo face parte dintr-un scut antirachetă al NATO mai larg, denumit „Aegis Ashore”, care are elemente inclusiv în România şi despre care alianţa spune că poate intercepta rachete balistice cu rază scurtă şi intermediară de acţiune.

Scutul antirachetă al NATO include situri în Polonia, România, precum şi distrugătoare ale Marinei americane la o bază navală din Spania şi un radar de avertizare timpurie în Turcia.

Peste 11.000 de parfumuri contrafăcute, în valoare de aproximativ 12.500.000 lei, descoperite de poliţiştii de frontieră constănţeni/ Produsele erau într-un container sosit din Emiratele Arabe Unite

Ministrul Economiei, despre Strategia privind industria de apărare: Cred că mai aşteptăm până săptămâna viitoare. Sper ca toate avizele să fie obţinute