Rușii au retrurnat Ucrainei trupul jurnalistei torturată și ucisă cu brutalitate. Identitatea Viktoriei a fost stabilită după testări ADN

Jurnalista ucraineană Viktoria Roşcina a fost torturată cu brutalitate, conform filmului de investigație publicat luna trecută de Slidstvo.Info. Ea ajunsese să cântărească aproape 30 de kilograme.

„Trupul ei a fost returnat în cadrul celei mai recente repatrieri, care a avut loc la finele lui februarie, anul acesta. Rămășițele ei au fost identificate în urma unui test ADN”, a spus Timoșenko.

Oficialul ucrainean a adăugat că Rusia „nu a precizat care a fost cauza morții” în cazul jurnalistei Roșchina și a precizat că, de regulă, autoritățile ruse nu obișnuiesc să ofere astfel de informații atunci când returnează Ucrainei trupurile militarilor sau civililor uciși.

Pe trupul neînsufleţit al jurnalistei Viktoria Roşcina erau răni de cuțit. Anchetatorii din Ucraina au declarat că personalul coloniei ruse a ascuns-o de inspecții.

După numeroase negări, Rusia a confirmat, pentru prima oară, în aprilie 2024, că jurnalista ucraineană se află într-o închisoare de pe teritoriul său. Până în prezent, cauza exactă a decesului său nu a fost stabilită.

Dar într-o anchetă publicată în martie 2025, în cooperare cu trei media ucrainene, organizaţia Reporters Sans Frontieres (RSF) a afirmat că Viktoria Roşcina fusese deţinută în „condiţii inumane” şi privată de acces la îngrijiri medicale adecvate.

Potrivit RSF, Viktoria Roşcina a fost arestată în oraşul Energodar, unde se află centrala nucleară din Zaporojie (sud), apoi a fost mutată într-un centru de detenţie din Melitopol înainte de a fi transferată, la sfârşitul anului 2023, în centrul de detenţie provizorie nr.2 din Taganrog, în sud-estul Rusiei, această ultimă închisoare fiind descrisă de foşti prizonieri eliberaţi drept un adevărat „lagăr de tortură”.

O ucraineancă, care a stat ceva timp în centrul de detenţie din Melitopol în aceeaşi celulă cu Viktoria Roşcina, a spus că jurnalista a fost torturată, conform Meduza.io.

Potrivit unor persoane care au stat în aceeaşi închisoare cu jurnalista ucraineană, starea ei de sănătate a început progresiv să se deterioreze; ea a încetat să mai mănânce, a pierdut mult în greutate, vreo 30 de kg, potrivit martorilor citaţi de Meduza.io, şi i-au fost refuzate în mai multe rânduri îngrijirile medicale.

La sfârşitul lunii august 2024, potrivit RSF, ea a reuşit totuşi să dea un telefon scurt familiei sale. Potrivit publicaţiei independente ruse Mediazona, jurnalista ar fi decedat în timpul unui transfer din Taganrog, dar autorităţile ruse nu au confirmat şi nici nu au oferit alte informaţii, în afara de data oficială a morţii sale.

La centrul de detenţie din Taganrog, Viktoria Roşcina fusese ascunsă de inspecţii, după ce părinţii săi ceruseră ajutorul unor organizaţii internaţionale.

Jurnalista ucraineană Viktoria Roşcina avea 27 de ani la data dispariţiei şi a murit la 19 septembrie 2024, potrivit unei scrisori din partea Ministerului rus al Apărării primită de familia ei.

Lorelei Nassar, medic stomatolog şi chirurg implantolog: Copiii sunt nişte candidaţi excepţionali pentru hipnoza medicală, Alături de asta, există instrumente puţin invazive, spre minim invazive ca inhalarea de gaz ilariant

Lorelei Nassar, medic stomatolog şi chirurg implantolog: În anestezie, tehnica este cea care contează foarte, foarte mult