Se spune că un popor care nu își cunoaște istoria este condamnat să o repete. Totuși, unele istorii, precum cele ale perioadei comuniste, sunt atât de recente încât nimeni nu le-a uitat. Prin urmare, nu ne aflăm în riscanta poziție de a le repeta. Probabil, la un moment dat vom fi seduși de iluzia unei „epoci de aur”, dar în prezent, rana acestei perioade este încă proaspătă.
Nu ne-a fost bine în comunism. Acesta este adevărul unanim acceptat în societatea românească, pe care un candidat izolaționist (sau „suveranist” cum le place în mod incorect să se numească), nu îl poate nega, indiferent de convingerea cu care încearcă. Poate domnului Călin Georgescu, această certitudine i s-a alterat odată cu lungile călătorii în vest (în est nu s-a prea plimbat), sau poate, din poziția de privilegiat, cu pașaport în anii ’80, nu a experimentat gustul salamului cu soia.
Oricare ar fi motivele, se pare că pentru români, domnul Călin Georgescu și-a semnat sentința printr-un singur cuvânt, rostit cu încredere: „rușinos”. Cum așa? Păi așa i-a răspuns fostul candidat domnului Turcescu la întrebarea:
„În timpul mandatului său de președinte, Traian Băsescu a făcut o comisie care a întocmit un raport de condamnare a comunismului. Raportul, după cum știți, a fost citit și votat în Parlament. Vi se pare un moment istoric sau unul rușinos?”
Călin Georgescu: „Rușinos!”
Nu știm cu ce explicații ulterioare va veni (cumva staff-ul său are un sac fără fund din care scoate o justificare pentru fiecare aberație a distinsului), știm însă că un astfel de răspuns provoacă cel puțin o ridicare de sprânceană, oricărui român. Știm că mai există și nostalgici, probabil un fost președinte de CAP, sau un informator însingurat, care au prins încredere odată cu sentința dată de invitat, pe un ton atât de categoric. Cu toate acestea, ei sunt excepția. Indiferent de generație, pentru români regimul comunist nu provoacă nostalgii reale. Și oricât de romanticizat ar putea fi expus, nici măcar un extremist (de oricare parte a polului s-ar afla) nu ar renunța acum, nici la vacanțele fără frontiere, nici la libertatea de exprimare (atât de prolific exploatată în social media), pentru o întoarcere în timp.
Și dacă totuși au rămas nostalgici care admit, asemenea domnului Georgescu, că este „rușinos” să condamni comunismul, haideți să ne amintim de ce răspunsul prezidențiabilului este în sine „rușinos”, de data aceasta la adresa poporului român, din moment ce în comunism:
- a fost impusă colectivizarea agriculturii, țăranilor le-au fost confiscate pământurile, provocând răni și nedreptăți care nu au fost complet vindecate până în prezent;
- Securitatea realiza un control totalitar, supraveghea și controla populația, reacționând la orice formă de opoziție, fie ea reală sau percepută;
- a fost instaurat controlul complet asupra vieții culturale si intelectuale, cenzura controland toate formele de expresie;
- sute de mii de români au fost încarcerați în condiții inumane (supuși la tortură și muncă forțată) din rațiuni politice, fiind vizați studenții, intelectualii, preoții sau țăranii care se opuneau colectivizării.
Pe final, am identificat și o posibilă scuză pentru scăparea domnului Georgescu: având în vedere că se afla sub bătaia unor întrebări „fulger”, invitatul nu a făcut altceva decât să răspundă „din reflex”, așa cum a fost cu siguranță instruit de cei care i-au facilitat perindările sale începute în anii ‘80.
Autor: Vlad Matei Preda