S-a aflat ce salariu are Ionuț, SPP-istul lui Nicușor Dan

#image_title

Ionuț, SPP-istul lui Nicușor Dan, a stârnit multe reacții, mai ales în partea feminină a României, după ce a apărut lângă președinte, la scurt timp după ce acesta și-a ‘intrat în pâine’. Tânărul, originar din Republica Moldova, este unul dintre cei mai vizibili ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază (SPP), iar acum s-a aflat și ce salariu încasează.

Îmbrăcat mereu impecabil, cu o prezență discretă, dar impunătoare, Ionuț a devenit rapid o apariție remarcată în spațiul public. Costumul elegant, atitudinea sobră și fizicul atletic i-au atras simpatia, în special din partea femeilor, atât în România, cât și peste granițe.

Nicușor Dan a efectuat, recent, o vizită oficială în Salzburg, Austria, unde a fost însoțit de partenera sa, Mirabela Grădinaru și cei doi copii ai lor, Aheea și Antim. Din delegație nu a lipsit Ionuț, agentul SPP care asigură protecția șefului statului.

Tânărul s-a prezentat într-o uniformă oficială, în cadrul Summitului Industriaștilor. Prezența lui nu a trecut neobservată nici de publicul austriac, nici de oficialii prezenți la eveniment, potrivit Cancan.

Pe lângă aspectul său remarcabil, Ionuț se bucură și de un venit considerabil. Potrivit surselor citate de putereafinanciară.ro, salariul de bază al unui agent SPP de rangul său este în jur de 12.000 de lei pe lună.

La această sumă se adaugă sporuri specifice muncii în structuri operative, precum cele pentru risc, munca în ture, hrană, diurne, compensații sau indemnizații. Astfel, venitul lunar al lui Ionuț, SPP-istul lui Nicușor Dan, ar putea depăși 15.000 de lei, în funcție de misiunile și programul său.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Misiune umanitară: O aeronavă C-130 Hercule a evacuat 12 copii palestinieni şi 36 de aparţinători răniți din Israel

Eficiență rusească: Soldații ruși și-au bombardat propria țară, în repetate rânduri: Cum au ajuns să își distrugă singuri țara