S-a aflat tot ce nu se știa, până acum, despre cicloanele tropicale: Impactul e de 300 de ori mai mare (studiu)

Un nou studiu publicat în revista Nature dezvăluie că impactul real al cicloanelor tropicale asupra vieților omenești este mult mai mare decât s-a crezut până acum.Bilanțul pe termen lung al deceselor cauzate de aceste fenomene meteorologice extreme este de aproximativ, anunță Mediafax

Cercetătorii au descoperit că bilanțul pe termen lung al deceselor cauzate de aceste fenomene meteorologice extreme este de aproximativ 300 de ori mai mare decât cifrele oficiale raportate imediat după dezastre.

Rachel Young, autoarea principală a studiului și cercetător la Universitatea din California, Berkeley, a declarat pentru AFP: „Nimeni nu știa că acest lucru se întâmplă”. Echipa sa a analizat 501 cicloane tropicale care au lovit zona continentală a SUA între 1930 și 2015, studiind numărul de decese din toate cauzele înregistrate în cei 15 ani care au urmat fiecărei furtuni.

În timp ce numărul mediu de decese raportate oficial în timpul furtunilor individuale a fost de 24, studiul estimează că bilanțul real, incluzând decesele indirecte din anii următori, se situează între 7.000 și 11.000 pentru fiecare ciclon.

Cercetătorii sugerează mai multe explicații posibile pentru acest bilanț, printre care perturbări economice pe termen lung, deteriorarea infrastructurii, creșterea poluării și a stresului sau plecarea persoanelor apte de muncă din zonele afectate

Young a dat exemplul unei persoane nevoite să își folosească economiile pentru pensionare pentru a-și repara casa după un uragan, pentru ca mai târziu să nu mai aibă bani pentru asistență medicală.

Studiul a mai arătat că persoanele de culoare și bebelușii născuți chiar și la 5-10 ani după o furtună prezintă un risc mult mai mare de deces prematur în zonele afectate de cicloane. De asemenea, s-a observat că statele lovite frecvent de uragane, cum ar fi Florida, sunt mai rezistente decât cele cu mai puțină experiență.

În contextul schimbărilor climatice, care ar putea intensifica cicloanele tropicale și le-ar putea face să pătrundă în noi zone, cercetătorii avertizează asupra posibilității creșterii ratei de mortalitate în regiunile neexperimentate.

Sursa: www.stiripesurse.ro

OPEC+ a menţinut miercuri neschimbată politica producţiei de petrol, inclusiv un plan de a începe creşterea producţiei din decembrie

Surse: UE are suficient sprijin pentru a impune tarife pentru importurile de vehicule electrice din China