Daniel David a fost întrebat, duminică, într-o emisiune televizată, dacă susţine interzicerea telefoanelor mobile în şcoli. „Nu”, a răspuns ministrul.
„Eu întotdeauna am avut o problemă, exceptând chestiile antisociale evidente, eu sunt împotriva interzicerii diverselor lucruri, pentru că eu, ca psiholog, ştiu că dacă le interzici, reapar, de multe ori cu intensitate mai mare, în zone gri pe care nu le controlezi. Sunt pentru a controla educaţional telefoanele în şcoală. Adică de ce să le interzic?”, a argumentat Daniel David.
Ministrul susţine, în schimb, alte metode privind controlul utilizării acestor gadgeturi în unităţile de învăţământ.
„Poţi să ai diverse reguli, nu ştiu, ai un dulap în clasă, când ai intrat în clasă, toţi ne lăsăm telefoanele aici. Avem pauză, bun, astea 10 minute, poţi să iei telefonul, să vorbeşti cu părintele tău dacă e o problemă sau alte lucruri, intrăm la clasă, ţi-l laşi din nou acolo. Nu înseamnă că aşa trebuie făcut, spun că aşa trebuie să folosim aceste device-uri. Tehnologia în sine nu este bună sau rea, devine bună sau rea în funcţie de cum o foloseşti. Hai să o folosim bine!”, adaugă el.