“Să nu ne mai chinuim”. Două echipe braziliene retrogradate au renunţat la meciul de final de sezon

Știri de azi | “Să nu ne mai chinuim”. Două echipe braziliene retrogradate au renunţat la meciul de final de sezon - Știri de azi |

Colo Colo şi Jacobina, echipe braziliene retrogradate, nu au fost tentate nici măcar de posibilitatea unei prime victorii în actuala campanie pentru a juca în această săptămână ultimul lor meci din campionatul Bahia, relatează Reuters.

Neavând nimic de câştigat în urma acestui meci, Jacobina a considerat că nu merită să parcurgă cei 1 200 kilometri dus-întors de la Ilheus, oraşul său de coastă, până în interiorul statului nord-estic.

Colo Colo ar fi putut evita ruşinea ultimului loc în campionat câştigând meciul, dar a fost de acord, iar Federaţia de Fotbal din Bahia (FBF) a acceptat, anulând meciul de sâmbătă.

“Deoarece ambele echipe au fost deja retrogradate în Serie B, iar anularea meciului nu cauzează niciun prejudiciu celorlalte participante la competiţie, FBF a acceptat solicitările”, a precizat federaţia într-un comunicat.

Ambele echipe aveau câte trei puncte din trei remize, însă Colo Colo va încheia sezonul pe ultimul loc în campionat, având golaverajul minus 15, faţă de -12 pentru Jacobina.

Campionatul din Bahia, cunoscut şi sub numele de Baianao, este al doilea cel mai vechi campionat de stat din Brazilia şi se joacă din 1905.

Știri de azi | ANM – Săptămâna 24 februarie – 3 martie, ultima cu temperaturi mai mici decât cele obişnuite. Urmează trei săptămâni cu temperaturi peste cele normale în această perioadă - Știri de azi |

ANM – Săptămâna 24 februarie – 3 martie, ultima cu temperaturi mai mici decât cele obişnuite. Urmează trei săptămâni cu temperaturi peste cele normale în această perioadă

Știri de azi | Donald Trump taie în carne vie la cea mai temută instituție din SUA: Elon Musk apare cu o drujbă! - Știri de azi |

Donald Trump taie în carne vie la cea mai temută instituție din SUA: Elon Musk apare cu o drujbă!