Sabalenka s-a calificat în finala Miami Open, unde o va întâlni pe Gauff

Campioana en titre, Arina Sabalenka, a trecut joi cu uşurinţă de Elena Rîbakina, scor 6-4, 6-3, calificându-se astfel în finala Miami Open, unde o va întâlni pe Coco Gauff. Numărul unu mondial încearcă să devină a cincea jucătoare care realizează „Sunshine Double”, după ce a câştigat titlul la Indian Wells.

Sabalenka a profitat din plin de o serie de erori ale Rîbakinei pentru a câştiga primul set, iar campioana de patru ori de Grand Slam a condus apoi cu 4-0 în setul al doilea.

Numărul doi mondial Rîbakina, care a învins-o pe jucătoarea din Belarus în finala Australian Open din ianuarie, a revenit în meci, dar Sabalenka a închis uşa pentru a obţine o victorie confortabilă.

„Îmi place foarte mult rivalitatea dintre noi, este o jucătoare incredibilă”, a declarat Sabalenka. „Cred că am făcut totul cum trebuie; ea a jucat excelent, dar cred că am pus-o la grea încercare.”

Mai devreme, Gauff a obţinut o victorie categorică, 6-1, 6-1, împotriva Karolinei Muchova, asigurându-şi un loc în a şasea sa finală WTA 1000.

Gauff o va înfrunta pe Sabalenka sâmbătă, în cea de-a 13-a întâlnire dintre cele două, cele 12 precedente fiind împărţite între ele. Americanca a avut câştig de cauză în finala de la Roland Garros de anul trecut, dar numărul unu mondial a obţinut victoria în cea mai recentă întâlnire dintre ele, la WTA Finals.

viewscnt

Rubio: Ucraina nu este războiul Americii, şi totuşi noi am contribuit la acest conflict mai mult decât orice altă ţară din lume. Dar atunci când SUA au avut nevoie, nu au primit răspunsuri pozitive / Va cere sprijinul G7 în cazul Strâmtorii Ormuz

Meteorologii anunţă temperaturi apropiate de normalul acestei perioade pentru următoarele patru săptămâni