‘Săgeata Albastră’ cu numărul 30 a ieșit pe porțile Electroputere VFU Pașcani

Electroputere VFU Pașcani anunță că a terminat reparația capitală de tip R9 la cel de-al 30-lea automotor Siemens Desiro SR20D, cunoscut sub numele de „Săgeata Albastră”.

Proiectul, inițiat în baza unui acord cadru semnat cu SNTFC CFR Călători, vizează recondiționarea a 50 de automotoare Desiro, aflate în exploatare de peste 14 ani, care necesitau intervenții majore pentru a reveni în serviciu.

„Suntem fericiți și mândri că am onorat mai mult de jumătate din acest contract. Este un proiect important, din care provocările nu lipsesc – de la creșterea costului subansamblelor și până la discontinuarea unor piese esențiale. Cu toate acestea, ne-am menținut angajamentul asumat, motivați de dorința de a contribui la o Românie mai bine conectată printr-un transport feroviar mai eficient și mai confortabil”, declară Gruia Stoica, fondator și președinte GRAMPET Group.

Până în prezent, 12 automotoare recondiționate au fost reintroduse în serviciul public în 2023, 15 automotoare în 2024, iar anul acesta au fost finalizate deja 3 și se lucrează intens la celelalte, pentru a se respecta angajamentul agreat.

Revizia capitală de tip R9 a automotoarelor Siemens Desiro SR20D presupune demontarea și verificarea tuturor subansamblelor, inclusiv osiile și boghiurile, repararea instalațiilor de climatizare, încălzire și alimentare electrică, restaurarea interiorului, inclusiv tapițeria și scaunele, repararea sistemelor de combustibil, frânare și comunicare, precum și curățarea, repararea și revopsirea caroseriei pentru protecție și un aspect modern. Aceste intervenții readuc la viață automotoarele pentru încă 12 ani, asigurându-le pasagerilor condiții de siguranță și confort la cele mai înalte standarde.

Accident mortal pe pârtia din Borşa. Schiorul de 23 de ani, mort din cauza leziunilor grave la cap. Avertismentul salvamontiştilor pentru turiştii care schiază pe pârtii cu zăpadă îngheţată

Trafic deviat de pe DN7, în Arad, din cauza transportului unei turbine la termocentrala Mintia