Salvaţi Copiii a investit 3,6 milioane de euro în reabilitarea secţiilor de Terapie Intensivă şi Obstetrică-Ginecologie 4, precum şi a Blocului Operator şi dotarea acestora şi a secţiei de Neonatologie cu echipamente, a declarat preşedintele executiv al Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu.
„În nouă luni (…) am reuşit să renovăm blocul operator şi secţia de Terapie Intensivă, spaţiile adiacente, zone care nu mai fuseseră renovate de aproape 40 de ani. Am investit 3.600.000 de euro în renovare, modernizare şi dotarea cu echipamente şi mobilier modern. Am achiziţionat inclusiv un generator electric cu o capacitate de 630 de kilovolţi-amperi (…), se poate susţine întreaga activitate a spitalului, în caz de avarie electrică şi am luat şi aparatură medicală de ultimă generaţie. În afară de renovare şi modernizare, am reuşit să luăm şi echipamente importante pentru secţia de Neonatologie”, a spus Gabriela Alexandrescu, marţi, într-o conferinţă de presă.
La rândul său, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a apreciat investiţia făcută de Salvaţi Copiii.
„Faptul că (…) au început să schimbe lucrurile se datorează în bună măsură organizaţiei Salvaţi Copiii, care a investit, a adus resurse private (…) Viteza cu care se realizează aceste lucrări, în parteneriat cu o organizaţie neguvernamentală serioasă, Salvaţi Copiii sau cu alte organizaţii, este benefică şi nu are nevoie de procedurile birocratice foarte lungi, pe care, din păcate, achiziţiile publice le presupun”, a punctat ministrul Rafila.
El a informat că, la rândul său, Ministerul Sănătăţii investeşte în proiecte privind siguranţa pacienţilor, combaterea infecţiilor nosocomiale şi reabilitarea şi dotarea de secţii de neonatologie.
„Investim aproape 50 de milioane de lei, aici, la IOMC (Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului n.r.), în trei proiecte importante, dar ele, cu toate că au început deja de un an şi ceva, se desfăşoară lent, tocmai cauzat de aceste proceduri. Asta e legea, trebuie să o respectăm cu toţii când discutăm despre fonduri publice (…). Sunt trei proiecte, cel de creştere a siguranţei pacienţilor, combaterea infecţiilor asociate asistenţei medicale, aşa-numitele infecţii nosocomiale – aproape 30 de milioane de lei, aproape 13 milioane de lei sunt pentru secţia de Neonatologie, pentru îmbunătăţirea secţiilor neonatologie, un proiect mai larg, are 25 de secţii la nivel naţional, care sunt reabilitate şi dotate şi peste 5 milioane de lei în proiectul de informatizare a acestei unităţi sanitare”, a afirmat Alexandru Rafila.
Potrivit unui comunicat al Salvaţi Copiii, proiectul de modernizare a inclus înlocuirea instalaţiilor electrice, termice şi sanitare, a celor de gaze medicale, precum şi a sistemelor de ventilaţie şi climatizare, pentru a asigura un mediu steril adecvat intervenţiilor chirurgicale de înaltă complexitate; modernizarea sălilor de operaţie şi înlocuirea echipamentelor medicale cu unele de ultimă generaţie. Pentru a garanta siguranţa pacientelor, înainte de relocarea activităţii, au fost necesare lucrări de revizie în sala de operaţii din cadrul Centrului de Excelenţă al Maternităţii Polizu şi relocarea Unităţii de Transfuzii Sanguine, care să permită desfăşurarea intervenţiilor chirurgicale în condiţii optime pe perioada lucrărilor de renovare şi modernizare.
Având în vedere faptul că Blocul Operator şi secţia ATI nu au mai beneficiat de lucrări de modernizare complexe şi complete de peste patru decenii, au fost necesare intervenţii suplimentare faţă de planul iniţial. Pentru a asigura conformitatea cu normele în vigoare şi respectarea cerinţelor legale, au fost organizate consultări cu specialişti din domeniu, inclusiv arhitecţi, ingineri şi proiectanţi.