Salvaţi Copiii a lansat o campanie de conştientizare privind impactul negativ al publicităţii la jocuri de noroc asupra adolescenţilor

„Suntem îngrijoraţi de impactul mare pe care îl are publicitatea la astfel de jocuri asupra atitudinii şi comportamentelor copiilor. Din analizele pe care Salvaţi Copiii le-a făcut reiese că peste 14% dintre copii declară că au jucat jocuri de noroc pe bani, 40% dintre ei spun că au prieteni care joacă, unul din zece copii are un membru de familie care joacă jocuri de noroc, sunt lucruri care impactează foarte mult copiii şi desigur că există şi consecinţe reale asupra copiiilor: dependenţă, abandon şcolar, pierderi financiare, se dau peste cap vieţile a multor familii şi atunci ne-am gândit ca, în loc de marii sportivi care, din păcate, mulţi dintre ei fac publicitate plătită la jocurile de noroc, să folosim tineri liceeni care fac performanţe în diferite sporturi şi care să promoveze valori reale”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Salvaţi Copiii România, joi, cu prilejul lansării campaniei.

Totodată, aceasta a punctat că reprezentanţi ai Salvaţi Copiii vor avea întrevederi cu cei ai Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a propune un set de legi care sa reglementeze publicitatea la jocurile de noroc, astfel încât aceasta să se facă fără vedete, să fie interzisă promovarea reclamelor în intervalul orar 6:00-00:00 şi ulterior să fie eliminate complet, să nu se facă publicitate la astfel de jocuri la competiţiile sportive şi festivalurile adresate adolescenţilor şi tinerilor cu vârste sub 21 de ani şi să se majoreze vârsta de acces în agenţiile de jocuri de noroc de la 18 la 21 de ani.

Fundaţia Progress: Sute de fete, învăţate să facă faţă cazurilor de bullying sau trafic de persoane

Mexic, sub asediul uraganului Erick: Vânturi care ajung la viteza de 205 km/h