Salvini: Condamnarea lui Le Pen, ”un film prost pe care-l vedem şi în alte ţări, ca România”. ”Je suis Marine!”, scrie pe X Orban. Wilders, ”şocat” de o condamnare ”incredibil de dură”

Vicepremierul italian Matteo Salvini, liderul Lifii (extremă dreapta), un aliat apropiat al lui marine Le Pen, denunţă condamnarea acesteia în dosarul asistenţilor parlamentari drept ”un film prost pe care-l vedem şi în alte ţări, ca România”, relatează AFP.

”Cei care se tem de judecata alegătorilor găsesc adesea alinare în juedecata tribunalelor”, apreciază liderul extremei drepte italiene.

”La Paris, Marine Le Pen este condamnată şi se vrea excluderea ei din vaiaţa politică. Un film prost pe care-l vedem şi alte ţări, ca România”, denunţă el.

Acest verdict este ”o declaraţie de război a Bruxellesului, în momentul în care pulsiunile războinice ale (preşedintei Comsiei Europene Ursula) von der Leyen şi (preşedintelui francrez Emmanuel) Macron fac frică. Nu-i vom lăsa să ne intimideze, nu ne vom opri”, scrie pe X Salvini.

În septembrie, când Matteo Salvini a fost condamnat cu privire la faptul că a împiedicat migranţi să debarce într-un port italian, preşedintele Partidului Rassemblement National (RN, extremă dreapta) şi Marine Le Pen şi-au exprimat susţinerea faţă de fostul premier italian, denunţând o ”campanie de intimidare şi de persecutare judiciară”.

Pe de altă parte, premierul ungar Viktor Orban a scris pe X ”Eu sunt Marine!”, la doar câteva minute după ce un Tribunal Corecţional de la Paris a condamnat-o la ineligibilitate pe fosta candidată a extremei drepte franceze în alegerile prezidenţiale în 2017 şi 2022.

Premierul suveranist denunţă cu regularitate atacuri judiciare împotriva aliaţilor săi.

Liderul extremei olandeze Geert Wilders se declară, la rândul său, ”şocat” de o condamnare ”incredibil de dură”.

”Sunt şocat de verdictul extrem de dur pronunţat (împotriva lui Marine Le Pen). O susţin şi cred în ea 100% şi sunt convins că va câştiga apelul şi va deveni preşedinta Republicii franceze”, scrie pe X preşedintele Partidului Libertăţii (PVV, extremă dreapta).

Cseke Attila, despre Anghel Saligny și PNDL: Am ajuns la zi cu plata facturilor restante

UPDATE-Marine Le Pen, condamnată la patru ani de închisoare, 100.000 € amendă şi cinci ani de ineligibilitate/ O candidatură în alegerile prezidenţiale din 2027, compromisă / Kremlinul acuză Franţa de ”încălcare a normelor democratice”