Astfel, potrivit unui comunicat, în urma constatării unor abateri de la legislaţia în vigoare privind desfăşurarea competiţiilor sportive, au fost aplicate următoarele sancţiuni:
Organizatorului meciului: – amendă contravenţională în valoare de 30.000 lei, pentru nerespectarea obligaţiei de a interzice consumul de băuturi alcoolice în arena sportivă, potrivit Legii nr. 4/2008, art. 10 alin. (1) lit. k:
Două persoane au fost sancţionate pentru consumul de băuturi alcoolice în incinta arenei sportive cu amendă de 250 lei fiecare, conform art. 20 lit. c din Legea nr. 4/2008, sancţionată prin art. 22 lit. c, cu sancţiunea complementară: interzicerea accesului la competiţii sportive de fotbal pentru o perioadă de 6 luni.
Totodată, o persoană a fost sancţionată cu amendă în valoare de 200 lei, conform Legii nr. 61/1991 (republicată), pentru proferarea de injurii în spaţiul public, faptă prevăzută la art. 2, pct. 1.
Toate măsurile dispuse au avut drept scop exclusiv asigurarea ordinii publice şi protejarea tuturor participanţilor, indiferent de echipă, naţionalitate sau afiliere. Persoanele sancţionate au fost informate cu privire la faptele constatate şi la dreptul legal de a contesta procesul-verbal, conform legislaţiei române în vigoare, precizează sursa citată.
Echipa bucureşteană Rapid a învins vineri seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Csikszereda, în etapa a treia din Superligă.