Premiul FIFA Puskás 2025 a fost acordat lui Santiago Montiel pentru spectaculosul său gol din foarfecă pentru echipa argentiniană Independiente împotriva Independiente Rivadavia.
Golul a fost marcat în timpul unui meci din Liga Profesională de Fotbal din Argentina, în mai 2025, când vărul în vârstă de 25 de ani al eroului argentinian de la Cupa Mondială, Gonzalo Montiel, a sfidat legile fizicii şi a tras un şut cu stângul din afara careului.
„Nu m-am gândit, pur şi simplu am lovit”, a declarat Montiel după super-golul său.
Momentul magic al lui Montiel a fost nominalizat alături de alte zece candidaturi strălucitoare. El devine al doilea argentinian consecutiv care câştigă acest premiu, urmând paşii lui Alejandro Garnacho în 2024.
Premiul poartă numele legendarului atacant maghiar Ferenc Puskás, renumit pentru golurile sale spectaculoase. Acesta celebrează cele mai spectaculoase goluri din perioada 11 august 2024 şi 2 august 2025.
Lizbeth Ovalle este câştigătoarea premiului FIFA Marta 2025, premiul râvnit introdus anul trecut pentru a recunoaşte cel mai frumos gol din fotbalul feminin.
În timp ce premiul de anul trecut a fost câştigat de vedeta după care a fost numit premiul, mexicanca în vârstă de 26 de ani a câştigat distincţia în acest an pentru golul său uimitor pentru Tigres împotriva Guadalajara în Liga MX Femenil, pe 3 martie 2025.


