Săptămâna Modei de la Paris a început luni, umbrită de contextul internațional dificil

Săptămâna Modei de la Paris s-a deschis luni și, deși umbrită de un context internațional dificil ce îi determină pe actorii din industria luxului să fie ”atenți” la războiul din Orientul Mijlociu, își menține programul neschimbat, informează AFP.

”Chiar dacă suntem într-o oarecare măsură pregătiți pentru astfel de evenimente în zonele unde operăm, ceea ce s-a întâmplat sâmbătă, în special în Dubai, nu este de amploarea pe care ne-am imaginat-o”, a declarat pentru AFP Bruno Pavlovsky, președintele pentru activități de modă în cadrul Chanel, prezent la defilarea Institutului Francez de Modă, care inaugurează în fiecare sezon festivitățile.

Casa de lux franceză deține circa 10 magazine și puncte de vânzare în Dubai.

Invitații care au stat în primul rând, rezervat reprezentanților marilor companii de lux franceze, nu s-au aflat în dispoziția relaxată obișnuită, la două zile după lansarea unui atac israeliano-american fără precedent asupra Iranului și după atacuri desfășurate drept ripostă de acest stat împotriva țărilor vecine din Golful Persic.

La Paris, nu va existat însă ”vreo anulare sau modificare”, a precizat pentru AFP Pascal Morand, președintele executiv al FHCM. Organizatorii sunt în continuare ”foarte atenți la situație, în legătură cu prefectura” poliției din Paris, a adăugat el.

Calendarul dedicat modei feminine pentru toamnă-iarnă 2026 include 68 de defilări și prezentări desfășurate până pe 10 martie.

Dior, care are programat un show marți, ora 14:30 (13:30 GMT) în jurul bazinului octogonal din Grădinile Tuileries, va lansa oficial Săptămâna Modei cu o colecție semnată de Jonathan Anderson, fost director artistic la Loewe. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Irina Giurgiu)

Rachete Tomahawk, avioane B-2 și rachete cu lansare terestră, printre armele folosite în atacul asupra Iranului

Guvernul de la Teheran îi cheamă pe iranieni la mitinguri de susținere a regimului islamic