Cântăreaţa Andreea Bălan, Andrei Tudor, compozitorul piesei “Pe-o margine de lume”, pe care Nico & Vlad Miriţă au interpretat-o la ediţia din 2008 a Eurovision, Marius Dia, compozitor, producător şi A&R, co-fondator al Creator Records, Cristian Tarcea, cunoscut si sub numele de Monoir, fondator al labelului Thrace Music, Elena Popa, jurnalist, creator de continut digital Ringier şi solistă a trupei Yolo Band, Doru Ionescu, jurnalist TVR cu peste 35 de ani de experienţă în muzică, membru al East European Rock Alliance, şi Cristian Marica Rădoi, redactor – şef şi music playlist manger al Radio România Cultural, membru al grupului World Music al UER, formează juriul de specialitate al Selecţiei Naţionale la Eurovision 2026.
După încheierea înscrierilor la Selecţia Naţională, cei şapte juraţi vor alege piesele semifinaliste. În 6 februarie, juriul va anunţa piesele calificate în a doua etapă a Selecţiei Naţionale, semifinala, care se va desfăşura în cadrul Atelierului deschis Eurovision 2026.
Timp de trei zile, în faţa juriului şi a invitaţilor care îi susţin din gradene, artiştii vor interpreta piesele calificate din etapa preselecţiei.
Pe durata audiţiilor, semifinala va fi transmisă în direct pe platforma de streaming TVR+, tvrplus.ro, de luni, 9 februarie, până miercuri, 11 februarie.
Primele zece piese conform punctajelor obţinute la Atelier vor concura în ultimul act al Selecţiei Naţionale. Misiunea juriului se va încheia pe 4 martie, ziua Finalei, când va alege reprezentantul României la Eurovision Song Contest 2026.
Compozitorii care doresc să înscrie piese pentru Selecţia Naţională Eurovision România o pot face până pe 2 februarie 2026, exclusiv online, completând formularul disponibil pe site-ul oficial al evenimentului, eurovisionromania.ro.
Membrii juriului Selecţiei Naţionale 2026:
Andreea Bălan este una dintre cele mai respectate şi longevive artiste din industria muzicală românească, cu o carieră de peste 30 de ani, construită prin excelenţă artistică, disciplină şi o permanentă dorinţă de perfecţionare. Activă încă din copilărie, Andreea Bălan s-a impus de-a lungul timpului ca un artist complet, care îmbină interpretarea vocală, dansul, prezenţa scenică şi conceptul vizual al spectacolului.
Reper al show-urilor de amploare din România, artista este recunoscută pentru spectacolele sale de tip revistă, în care muzica live, coregrafia elaborată şi costumele atent concepute creează producţii scenice complexe, comparabile cu standardele marilor scene internaţionale. Concertele susţinute pe scene prestigioase, precum Sala Palatului, confirmă capacitatea sa de a livra performanţe artistice coerente, spectaculoase şi emoţionante.
Experienţa sa vastă în televiziune completează profilul unui jurat de înalt nivel. Andreea Bălan a făcut parte timp de 12 ani din juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”, unde a evaluat constant performanţe live, transformări artistice şi construcţii scenice complexe, iar în prezent este membru al juriului emisiunii „Vedeta familiei”, la TVR. Această experienţă îi conferă o perspectivă profundă şi obiectivă asupra criteriilor esenţiale de jurizare: calitatea vocală, expresivitatea artistică, carisma, mişcarea scenică şi impactul vizual al unui act muzical.
Prin expertiza sa acumulată atât pe scenă, cât şi în postura de jurat, Andreea Bălan este pe deplin calificată să evalueze performanţe la standarde internaţionale, fiind o alegere legitimă şi valoroasă pentru un juriu Eurovision, unde profesionalismul, autenticitatea şi forţa spectacolului sunt esenţiale.
Andrei Tudor a compus piesa Pe-o margine de lume, pe care Nico & Vlad Miriţă au interpretat-o la ediţia din 2008 a Eurovision Song Contest, pe scena de la Belgrad. De-alungul carierei sale, în calitate de compozitor, orchestrator, pianist sau şef de orchestră, Andrei a colaborat cu nume importante din industria muzicală, precum Angela Gheorghiu, Andrea Bocelli, Ed Sheeran, Edvin Marton, Goran Bregovici, Boney M Experience, Zucchero, Eros Ramazotti, Laura Pausini, Giorgia, Aura Urziceanu, Monica Anghel, Nico, Luminita Anghel, Andra, Gabriel Cotabita Vlad Mirita, Marcel Pavel, Caesar Ouatu, Cristi Minculescu, Irina Baianţ, Adrian Enache, Paula Seling, Aurelian Temişan, Carmen Trandafir, Pinky, Berti Barbera, Cristina Haios, George Miron & Acapella, Smiley, Irina Sarbu, Orchestra Simfonica Bucureşti, Bucharest Pops Orchestra, Romanian National Orchestra, Big Band Radio Romania, “George Enescu” Philarmonic, Bucharest Symphonic Orchestra, Symphonic Pop Orchestra, Camerata Regala, , Budapest Primarius Orchestra, Prague Philharmonia, Royal Philharmonic Orchestra, Saarbruken Radio Symphony Orchestra. Distins cu peste 30 de premii de creaţie sau interpretare, compozitorul este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi în comisia de specialitate a Credidam.
Marius Dia este compozitor, producător şi A&R, co-fondator al Creator Records, cu peste 10 ani de experienţă şi o activitate constantă atât în industria muzicală din România, cât şi la nivel internaţional.
De-a lungul carierei, a colaborat cu artişti români şi internaţionali de top, printre care se numără Jason Derulo, Fantomel, INNA, Olivia Addams, Andra, Alina Eremia, Holy Molly, Nicole Cherry şi mulţi alţii, fiind implicat în proiecte cu impact major în radio şi în mediul digital, confirmate prin multiple certificări Gold şi Platinum.
Este recunoscut pentru abilitatea de a dezvolta artişti şi proiecte de la debut până la succes, precum şi pentru o înţelegere profundă a mecanismelor care definesc industria muzicală.
Cristian Tarcea, cunoscut şi sub numele de Monoir, are o experienţă de peste 15 ani în producţie şi compoziţie, artist român cu amprentă globală, apreciat pentru sound-ul său melodic, emoţional şi contemporan ce combină elemente orientale. Fondator al labelului Thrace Music, Monoir se află în spatele unor piese ce au atins targetul internaţional precum Sugar & Brownies, Lost In Istanbul, The Violin Song sau Rover (interpretat de KAI, membru al trupei EXO-Korea), producând pentru artişti din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia.
Piesele la care a contribuit au strâns peste 4 miliarde de streamuri şi vizualizări la nivel global. Una dintre piese, Sugar & Brownies, are la activ cel mai popular videoclip muzical de origine românească de pe YouTube, acumulând până în prezent, peste 740 milioane de vizualizări pe canalul Thrace Music. Cristian Tarcea colaboreaza cu Alina Eremia, Alexandra Stan, INNA, Antonia, Raluka, Iuliana Beregoi, Eva Timush, Raresh, WRS (Andrei Ursu), Laurentiu Duţă, Sasha Lopez.
Elena Popa este jurnalist, creator de conţinut digital în cadrul trustului Ringier, partener al Selecţiei Naţionale. Este producător video şi moderator al podcastului “Fresh by Unica”cu invitaţi din domeniul artistic şi solistă a trupei Yolo Band.
În calitate de producător video la Ringier România, dezvoltă şi coordonează formate video editoriale, interviuri şi proiecte speciale pentru branduri media de top din portofoliu. Activitatea sa presupune crearea conceptelor, structurarea conţinutului, regia materialelor video şi adaptarea storytellingului la mediul digital, cu accent pe calitate, coerenţă şi impact vizual.
În paralel, este jurnalistă cu experienţă în zona de lifestyle, entertainment şi cultură, implicată în realizarea de interviuri şi materiale editoriale care pun accent pe autenticitate şi profunzime, dar şi moderatoarea emisiunii Fresh by Unica, un podcast cu dialoguri deschise, dedicat artiştilor, creatorilor şi personalităţilor publice.
Pe lângă activitatea din media, este artistă activă pe scena muzicală şi lead singer-ul trupei YOLO BAND, cu care susţine concerte şi evenimente live.
Experienţa scenică îi oferă o perspectivă directă asupra performanţei artistice, a prezenţei scenice şi a relaţiei dintre artist şi public, precum şi asupra rigorilor unui show live.
Această dublă identitate profesională – media şi muzică – îi permite să privească actul artistic dintr-o perspectivă completă, combinând analiza profesionistă cu experienţa directă de scenă.
Jurnalist muzical la Televiziunea Română din 1990, producător a mii de emisiuni – cele mai cunoscute fiind Remix şi Timpul chitarelor, Doru Ionescu s-a alăturat, în ultimii ani, şi echipei de la Rock FM, unde este gazda programului săptămânal “Puls Rock”.
Cu o experienţă de peste 35 de ani în jurnalismul de specialitate, Doru Ionescu este autorul a 17 volume despre muzica românească rock, folk şi jazz şi face parte din numeroase jurii ale concursurilor de gen, cel mai reprezentativ fiind Festivalul Internaţional de Jazz Johnny Răducanu de la Brăila.
Doru este membru al East European Rock Alliance, un proiect internaţional dedicat susţinerii tinerelor talente şi trupelor rock emergente din Europa de est.
Cristian Marica Rădoi este redactor – şef şi music playlist manger al Radio România Cultural, membru al grupului World Music al UER. Autor de emisuni muzicale şi comentator al concertelor din cadrul Stagiunii Muzicale Radio, Cristian Marica are o experienţă de 30 de ani în Societatea Română de Radiodifuzine, unde a semnat emisiuni specializate pe muzică pentru posturile Radio România Actualităţi, Radio România Muzical sau Radio România Cultural. Timp de un deceniu a fost prezentator al Stagiunii de Jazz, de la Teatrul Act, coprodus de Radio România Cultural, iar de zece ani este şi MC al Festivalului Internaţional de Jazz Johnny Răducanu, de la Brăila.


