Ortodoxe
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști)
Greco-catolice
Duminica Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști) Sf. ep. Vasile al Parionului; Sf. m. Sava de la Buzău
Romano-catolice
Duminica a 2-a a Paștelui
Ss. Iuliu I, pp. m.; Sava Gotul, m.
Numită în cântările Bisericii ‘praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor’, Învierea Domnului este cel mai important eveniment care a avut loc în istoria umanității. Pentru creștini, realitatea Învierii lui Hristos este fundamentul credinței.
Sfântul Apostol Pavel spune: ‘Iar dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este credința voastră, sunteți încă în păcatele voastre’. (I Cor. 15, 17)
‘Dar acum Hristos a înviat din morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om și învierea morților. Căci, precum în Adam toți mor, așa și în Hristos toți vor învia’. (I Cor. 15, 20-22)
‘Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a slobozit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea cel ce a fost ținut de ea. Prădat-a iadul cel ce s-a coborât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul lui’. (Cuvânt de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului)
‘S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât că a fost legat. A primit un trup și de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ și s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea și a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ți este, moarte, acul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. Sculatu-s-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă; căci Hristos, sculându-se din morți, începătorul celor adormiți s-a făcut. Lui i se cuvine mărirea și stăpânirea în vecii vecilor. Amin’. (Cuvânt de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur) (surse: https://basilica.ro; https://calendar.patriarhia.ro)


