Ortodoxe
Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Mc. Montanus, preotul, și soția sa, Maxima; Sfinții 26 de Mc. din Goția
Greco-catolice
Serbarea Sf. Arhanghel Gavriil
Romano-catolice
Sf. Emanuel, m.
În 26 martie, cea de-a doua zi după sărbătoarea Bunei Vestiri, Biserica sărbătorește Soborul Arhanghelului Gavriil.
‘A doua zi după Buna Vestire a Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, Biserica de demult, prin tipicul Ierusalimului și prin rânduiala marelui locaș al Sfântului Sava, a hotărât a sărbători Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil cu cântări de laudă, cinstind pe bunul vestitor de bucurie’. (Viețile Sfinților)
Sfânta Scriptură spune că între îngerii care sunt mai aproape de dumnezeiasca și neapropiata slavă și stau înaintea lui Dumnezeu se află mai marii voievozi îngerești, adică ceata Sfinților Arhangheli. Sfântul Ioan Evanghelistul îi pomenește pe acești șapte îngeri în cartea Apocalipsei, zicând: ‘Har vouă și pace de la Cel ce este și Cel ce era și Cel ce vine și de la cele șapte duhuri, care sunt înaintea scaunului Lui’. (Apocalipsa; 1, 4)
Fiecare dintre acești sfinți îngeri are slujba sa deosebită.
‘Astfel, Mihail este biruitorul vrăjmașilor; Gavriil, vestitor al dumnezeieștilor taine; Rafail, tămăduitor al neputințelor omenești; Uriil este rază a focului dumnezeiesc și luminător al celor întunecați; Selatiil este rugător, pentru că rugându-se totdeauna lui Dumnezeu, îndeamnă pe oameni la rugăciune; Gudiil este slăvitor al lui Dumnezeu și își are slujba de a întări pe oamenii care se ostenesc la orice lucru pentru slava lui Dumnezeu și a le mijloci răsplătire, iar Varahil este dătător de binecuvântarea lui Dumnezeu și mijlocitor al dumnezeieștilor faceri de bine’. (Viețile Sfinților)
‘Deci, nu s-a trimis la Buna Vestire Mihail, deoarece alta este slujba lui – adică să țină sabia, să năvălească asupra vrăjmașilor și pe aceia să-i izgonească -, ci a fost trimis Gavriil, că aceasta este slujirea lui firească, adică să vestească tainele lui Dumnezeu, precum vestea și Sfântul Prooroc Daniil pentru eliberarea poporului lui Dumnezeu din Babilon și pentru timpul venirii lui Mesia’. (Viețile Sfinților)
Reprezentat în iconografia Bisericii Ortodoxe ca având în mâini floarea de crin, Sfântul Arhanghel Gavriil este sărbătorit și la 8 noiembrie, împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail.
* Sfântul Mucenic Montanus, preotul, și soția sa, Maxima, au suferit moarte martirică în timpul persecuției împăratului roman Dioclețian, în cetatea Singidunum (azi Belgrad). Martiriul celor doi sfinți a avut loc în timpul prigoanei declanșate împotriva creștinilor în perioada anilor 303-304.
* Sfinții 26 de mucenici au pătimit în Goția, din care doi au fost preoți: Vatus și Virca, cu acesta din urmă au pătimit și doi fii și trei fiice ale sale; apoi unul, Aprilla, a fost monah; unsprezece au fost mireni: Avip, Agna, Riax, Igatrax, Iscoos, Sila, Sighita, Suiril, Seimvla, Terma, Filga; și șapte femei: Ana, Alla, Varis, Moico, Mamica, Birgo și Animais.
Acești sfinți au trăit pe vremea lui Iungurih, împăratul goților și a lui Grațian, împăratul romanilor și au primit cununa muceniciei prin foc, pentru Hristos, atunci când Iungurih a dat poruncă să se dea foc bisericii în care se găseau adunați la rugăciune. Tot atunci s-a mai întâmplat să ardă și un om oarecare, al cărui nume nu s-a păstrat, care aducea prinosul lui la altar. (surse: vol. Viețile Sfinților; https://doxologia.ro)


