Sărbătorile zilei din 21 ianuarie 2025 – Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Mc. Neofit; Sf. Mc. Agnia din Roma
Ortodoxe
Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Mc. Neofit; Sf. Mc. Agnia din Roma
Greco-catolice
Sf. cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. m. Neofit; Sf. m. Agneza
Romano-catolice
Sf. Agneza, fc. m.
Născut la Constantinopol, într-o familie aristocratică, Sfântul Maxim a deținut funcția de secretar imperial al împăratului Heraclie (610-641). După un timp însă, a părăsit palatul imperial și s-a retras la Mănăstirea Chrysopolis (Scutari), aproape de Constantinopol, îmbrăcând haina monahală (630).
Demersul său a venit în urma puternicelor controverse iscate de o nouă erezie hristologică – erezia monotelită, care apare ca o prelungire a ereziei monofizite și susține că în Iisus Hristos nu a existat și o voință umană, ci numai una divină, în contradicție cu ortodoxia, care propovăduiește că Hristos are două voințe (umană și divină) corespunzătoare celor două firi.
Susținători ai ereziei erau Chir, patriarhul Alexandriei, Serghie, patriarhul Constantinopolului (610-638) și chiar împăratul Heraclie.
‘Văzând fericitul Maxim cum că și palatele împărătești s-au atins de acel eres și chiar pe împăratul l-au vătămat, apoi, temându-se ca nu cumva chiar și el însuși să se vatăme de acel eres, precum se vătămaseră mulți, și-a lăsat dregătoria sa, cum și slava lumii acesteia, și s-a dus într-o mănăstire, care era departe de cetate și se numea Hrisopol, voind să fie lepădat în casa lui Dumnezeu, decât să locuiască în locașurile păcătoșilor; și s-a făcut acolo monah’. (Viețile Sfinților)
Împăratul Heraclie era însă nemulțumit și de gravele tulburări stârnite în Imperiu de o altă erezie hristologică – monofizismul, care susținea că Iisus Hristos a avut o singură fire, cea divină. Adepții săi considerau că dogmele Bisericii cu care ei nu erau în totalitate de acord sunt susținute de stat, prin urmare ei sunt împotriva acestuia sau cel puțin îl desconsideră.
Atitudinea acestora, lipsa lor de loialitate, ar fi avut drept consecință, în opinia împăratului Heraclie, cucerirea de către perși a unor provincii, în timpul domniei regelui Chosroe II. De aceea, împăratul inaugurează o politică bisericească focalizată în găsirea unui compromis dogmatic care să-i mulțumească pe monofiziți, în vederea unei «uniri» bisericești, care să aducă pacea în Imperiu.
Ca să pună capăt disputelor care frământau Biserica Răsăritului, împăratul Heraclie a dat în anul 638 un edict de credință «Ekthesis», care impunea cu asprime să se admită numai o voință în Iisus Hristos.
Odată cu apariția monotelismului, în Imperiu tensiunea era extremă. A susține că Hristos a avut numai o singură voință înseamnă a afirma că a avut o singură fire. Prin urmare, învățătura despre o singură voință sau monotelismul nu este altceva decât un monofizism camuflat, spunea patriarhul Ierusalimului, Sofronie.
În fruntea apărătorilor dreptei credințe s-a aflat Sfântul Maxim Mărturisitorul, fost secretar al împăratului Heraclie, iar din anul 630, monah și egumen. În anul 645, în prezența guvernatorului imperial, Sfântul Maxim a avut în Africa o dispută publică cu fostul patriarh de Constantinopol (638-641; 654), Pir. Rezultatul a fost înfrângerea fostului patriarh. În decursul anului 646, mai multe sinoade africane au condamnat erezia monotelită.
Împăratul Constans al II-lea (641-668) a găsit în linii mari aceeași soluție de compromis ca și predecesorul său pentru această problemă de credință care zdruncina grav temeliile statului. Astfel, în septembrie 648 a emis un edict dogmatic, «T’ypos», care, ca și «Ekthesis»-ul împăratului Heraclie, nu a reușit în niciun fel restabilirea păcii și a bunei înțelegeri în Biserică.
Noul edict dogmatic interzicea, sub cele mai aspre sancțiuni, orice fel de discuții cu privire la una sau două energii, precum și referitor la una sau două voințe în persoana Mântuitorului.
Respectând un fel de cutumă, înalții ierarhi ai Bisericii au iscălit «T’ypos»-ul. Cel care s-a împotrivit a fost Sfântul Maxim.
Sfântul Maxim, supranumit Mărturisitorul, a fost dus în exil dintr-o localitate în alta, având de suferit chinuri grele. I-au fost tăiate limba și mâna dreaptă, ca să nu mai vorbească și să nu mai scrie împotriva compromisului teologic. A murit în fortăreața Semalion, la vârsta de 80 de ani, la 13 august 662.
Împreună cu Sfântul Maxim a fost chinuit și ucenicul său, Anastasie, ‘care a răbdat cu dânsul tăierea limbii și a mâinii’. Cuviosul Anastasie a murit pe drum, de multe osteneli și dureri; iar sfântul lui suflet a trecut la Dumnezeu, în viața cea fără de moarte.
Pacea a fost restabilită în Biserică după cel de-al Vl-lea Sinod ecumenic, care a avut loc între 7 noiembrie 680 și 16 septembrie 681 la Constantinopol.
În ședința a 18-a din 16 septembrie 681, în prezența împăratului, s-a publicat în mod solemn mărturisirea de credință, care învăța că «în Iisus Hristos sunt două voințe și două lucrări sau energii, corespunzătoare celor două firi, neamestecate și neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite, precum și neopuse una alteia, cea omenească urmând întru totul voinței și lucrării celei divine».
La cererea Sinodului, mărturisirea de credință a fost lucrată în cinci exemplare și trimisă celor cinci scaune patriarhale.
Monotelismul, care mai bine de o jumătate de secol agitase spiritele, a fost înfrânt, iar pacea a fost restabilită. (surse: Istoria Bisericească Universală, pr. prof. dr. Ioan Rămureanu, pr. prof. dr. Milan Șesan, pr. prof. dr. Teodor Bodogae, vol. I, 1987; vol. ‘Viețile Sfinților’)
