Sărbătorile zilei din 28 martie 2025 – Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, şi Ştefan, făcătorul de minuni
Ortodoxe
Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului, şi Ştefan, făcătorul de minuni
Greco-catolice
Sf. cuv. Ştefan Taumaturgul şi Ilarion cel Nou
Romano-catolice
Fer. Renata, m.
Sfântul Ilarion s-a călugărit din tinereţe şi a fost egumen al Mănăstirii Pelechit.
„El pe toţi monahii i-a covârşit cu fapta bună şi, într-o chilie întunecoasă închizându-se, fără tulburare a petrecut mulţi ani şi s-a luminat cu nepătimirea. Pentru aceea şi de rânduiala preoţească s-a învrednicit şi a fost egumen al mânăstirii ce se numea Pelichit, în Asia, aproape de Elespont”. (Vieţile Sfinţilor)
În timpul tulburărilor iconoclaste (împotriva icoanelor) un demnitar a năvălit fără veste cu oaste asupra Mănăstirii Pelechit, în Sfânta şi Marea Joi, când se săvârşea dumnezeiasca Liturghie. Intrând în biserică şi în Altar a poruncit să înceteze rugăciunea şi a răsturnat la pământ Sfintele Taine ale lui Hristos.
„După aceea, prinzând pe cei mai aleşi monahi, patruzeci şi doi la număr, i-a ferecat cu legături de fier, iar celorlalţi, cu bătăi cumplite chinuindu-i, le-a rupt trupurile; pe alţii, bărbile şi feţele lor cu smoală ungându-le, i-a aprins şi altora nasurile le-a tăiat”. (Vieţile Sfinţilor)
Cei 42 de monahi, între care se afla şi Sfântul Cuvios Ilarion, au fost duşi „în ţara de la marginea Efesului şi acolo, într-o baie veche încuindu-i, i-a chinuit cu silă de moarte”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Ilarion a murit în acea temniţă, „mărturisind dreapta credinţă, ca un mai mare între părinţii aceia, având rânduiala egumeniei, se ştie că a pătimit mult şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu pentru sfintele icoane”. (Vieţile Sfinţilor)
* Sfântul Cuvios Ştefan, făcătorul de minuni, a fost stareţ la Mănăstirea Triglia (lângă Constantinopol).
În timpul împăratului iconoclast Leon Armeanul (813-820), Sfântul Cuvios Ştefan a fost chemat de împărat şi obligat să renunţe la dreapta credinţă şi la cinstirea sfintelor icoane. Sfântul Ştefan s-a împotrivit şi pentru aceasta a fost supus la chinuri şi apoi exilat. A trecut la cele veşnice în exil. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)