Sărbătorile zilei din 29 mai 2025 – Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor)

Sărbătorile zilei din 29 mai 2025 – Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor)

Ortodoxe

Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor)

Greco-catolice

Înălţarea la cer a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Ispasul). Sf. m. Teodosia. Pomenirea Eroilor Neamului

Romano-catolice

Înălţarea Domnului

Ss. Paul al VI-lea, pp.; Maxim, ep.

Înălţarea Domnului este sărbătorită în acest an de Biserică în ziua de 29 mai, la 40 de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paşti). Biserica sărbătoreşte Înălţarea într-o zi de joi, înainte de Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

Ce sărbătoare este astăzi? Este o sărbătoare înaltă şi mare, care covârşeşte mintea omenească, şi vrednică de marea bunătate a Aceluia ce a aşezat-o, adică a lui Dumnezeu, spune Sfântul Ioan Gură de Aur (Hrisostom).

Astăzi neamul omenesc iarăşi s-a împăcat cu Dumnezeu. Astăzi vrăjmăşia cea îndelungată s-a ridicat, războiul cel îndelungat s-a sfârşit. Astăzi s-a încheiat o minunată pace, care mai înainte niciodată nu se putea aştepta. Căci cine ar fi nădăjduit că Dumnezeu iarăşi se va împăca cu oamenii? Nu pentru că Domnul era vrăjmaş al oamenilor, ci pentru că robul era uşuratic la minte; nu pentru că Stăpânul era aspru, ci pentru că robul era nemulţumit.

Dumnezeu Se mâniase pe noi şi noi ne abătusem de la Dumnezeu, dar Hristos a intervenit între noi şi a împăcat amândouă părţile. Dar cum S-a făcut El mijlocitor? Pedeapsa pe care noi o meritam de la Tatăl, El a luat-o asupra Sa.

„Ce trebuie să zic? Cum să mă exprim? Această nevrednică omenire, cea mai fără de minte decât toate, s-a ridicat astăzi peste toate. Astăzi îngerii au văzut ceea ce de mult doreau să vadă. Astăzi arhanghelii privesc cele pe care de mult aşteptau să le vadă. Ei au văzut natura noastră strălucind de pe Tronul cel împărătesc, strălucind în slava şi frumuseţea cea nemuritoare. Căci acum, când natura omenească i-a covârşit cu cinstea, ei totuşi se bucură, aşa cum mai înainte jeleau înjosirea noastră. Deşi heruvimii alungaseră omenirea din rai, totuşi jeleau soarta ei”. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Înălţarea Domnului)

* * *

Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte la Înălţarea Domnului şi ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.

Pomenirea eroilor români la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 şi consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Naţională Bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

„Eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român” sunt pomeniţi la fiecare Sfântă Liturghie săvârşită în bisericile ortodoxe. (surse: Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt la Înălţarea Domnului din „Predici la duminici şi sărbători” – http://www.ioanguradeaur.ro; https://basilica.ro)

iPhone 16 a fost cel mai bine vândut smartphone în primul trimestru

Miracolul de pe tarabele din piață: leguma de 5 lei care face adevărate minuni pentru sănătate