Sărbătorile zilei din 3 noiembrie 2024 – Sf. Sfinţiţi Mc. Achepsima episcopul, Iosif preotul şi Aitala diaconul; Aşezarea moaştelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida
Ortodoxe
Sf. Sfinţiţi Mc. Achepsima episcopul, Iosif preotul şi Aitala diaconul; Aşezarea moaştelor Sf. Mare Mc. Gheorghe în Lida
Duminica a 22-a după Rusalii
Greco-catolice
Duminica 22 dR. Sf. m. Acepsima, Sf. m. Aitala şi Iosif
Romano-catolice
Duminica a 31-a de peste an
Ss. Martin de Porres, călug.; Silvia, mamă
Cei trei clerici au suferit mari chinuri şi moarte în timpul persecuţiei împotriva creştinilor ordonată de regele persan Şapor (310-379), acesta a decis, din pricina numărului mare de convertiţi la creştinism, să înceteze execuţiile în rândul credincioşilor de rând şi să fie urmăriţi doar clericii şi ierarhii.
„Această poruncă împărătească fiind vestită pretutindeni, mai marii vrăjitorilor şi fermecătorilor străbăteau toată Persia cu sârguinţă, căutând pe episcopii şi pe preoţii creştini, pe care îi ucideau cu tot felul de chinuri”. (Vieţile Sfinţilor)
În acea vreme a fost prins şi Sfântul Achepsima. Iar când îl duceau cei ce-l luaseră pe el din casă, unul dintre casnici, apropiindu-se, i-a spus la ureche: „Porunceşte ceva pentru casa ta!” Iar el, arătând cu mâna spre casă, a zis: „De acum nu mai este casa mea, că eu fără zăbavă mă voi duce la casa mea cea de sus”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Achepsima era episcop al cetăţii Naesson, în vârstă de optzeci de ani, când a fost adus în faţa judecătorilor săi. Păstrându-şi cu dârzenie mărturisirea, a fost supus la chinuri şi apoi întemniţat. La fel au pătimit şi Iosif preotul şi Aitala diaconul, „amândoi bărbaţi drepţi şi sfinţi, a căror râvnă după Dumnezeu era ca râvna lui Ilie proorocul; iar vederea lor cinstită şi cuvântul lor ca o sabie ascuţită de amândouă părţile, tăind necredinţa”. (Vieţile Sfinţilor)
Slăbiţi peste măsură de foame, torturaţi neîncetat, sfinţii au răbdat până la sfârşit, fiind număraţi în ceata martirilor pentru Hristos, căci Achepsima a fost ucis prin tăierea sfântului său cap, iar Iosif şi Aitala au fost omorâţi prin lapidare. Aceşti sfinţi mucenici, Iosif şi Aitala au fost ucişi cu pietre de către creştini, siliţi să facă aceasta.
„Deci, au aruncat împrejurul Sfântului (Iosif) mulţime de pietre, încât numai capul i se vedea. Iar unul dintre păgâni, ridicând un pietroi, l-a înălţat deasupra Sfântului şi l-a lovit cu el în cap, încât i l-a zdrobit; şi astfel bunul nevoitor şi-a dat duhul în mâinile Domnului.
Apoi (judecătorul) a pus străji să păzească trupul Sfântului Mucenic ca pe o comoară, ca să nu fie furat de cei credincioşi.
„Iar în a patra zi a fost un cutremur mare şi tunete şi fulgere; apoi, căzând foc din cer, i-a ars pe străjeri şi pietrele s-au risipit ca praful. După aceea, încetând cutremurul, tunetele şi fulgerele, a venit poporul la locul unde era trupul Sfântului împroşcat cu pietre şi a aflat pietrele risipite, iar trupul Sfântului nu l-au mai găsit, căci Domnul, cu judecăţile Sale, l-a dus în loc neştiut”. (Vieţile Sfinţilor)
Iar Sfântul Aitala, diaconul, a fost dus într-un sat ce se numea Patrias, şi, de asemenea, a fost ucis cu pietre de creştini.
„Slăvitul Gheorghe, marele mărturisitor al lui Hristos, s-a născut pe vremea lui Diocleţian, din tată capadocian şi maică palestiniancă. Şi dobândind creştere minunată, având fire bună şi rădăcină cinstită şi sfântă – căci părinţii lui din vechi strămoşi erau cu ales neam şi cu bună credinţă -, s-a făcut prea viteaz şi strălucit în războaie”. (Vieţile Sfinţilor)
Văzând însă ce prigoană se stârnise asupra creştinilor, a hotărât ca mai întâi să-şi împartă averile sale pe care le avea cu sine la săraci, apoi să declare public înaintea lui Diocleţian că este creştin, lucru pe care l-a făcut degrabă.
Propovăduind pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, a fost supus la tot felul de chinuri cumplite, fiind trecut prin toate vămile muceniciei, cum se spune în relatarea martiriului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Pentru că a dovedit un curaj şi o bărbăţie nemăsurată, păstrându-şi neclintită mărturisirea, în ziua de 23 aprilie 303, Sfântul Gheorghe a fost omorât prin tăierea capului.
În închisoare, tânărul comandant a dispus unuia dintre slujitorii săi ca după moarte, trupul său să fie dus şi înhumat în Palestina. Dispoziţia sa a fost îndeplinită întocmai, iar trupul său sfânt a fost îngropat în locul în care a cerut.
La câţiva ani după martiriul Sfântului Gheorghe, a venit la conducerea imperiului Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337), iar cei care îl iubeau pe Sfântul Mucenic Gheorghe i-au zidit o biserică mare în Lida (Lod). În această biserică a fost adus trupul Sfântului Mucenic Gheorghe, în ziua de 3 noiembrie. (sursă: Vieţile Sfinţilor – paginiortodoxe.tripod.com)
