Compania Global Aluminium din Emiratele Arabe Unite (EAU) anunţă sâmbătă că una dintre instalaţiile sale de la Abu Dhabi a suferit ”pagube importante” în urma unui atac cu dronă şi rachetă, soldat cu şase răniţi, potrivit autorităţilor, relatează AFP.
Sâmbătă dimineaţa, Ministerul Apărăprii din EAU a anunţat că a interceptat un atac cu dronă şi rachetă şi că fragmente au provocatdouă incendii în zona industrială Khalifa, în zona de coastă a emiratului.
Cinci persoane – de naţionalitate indiană – au fost rănite ”uşor spre moderat”, au anunţat autorităţile, care au raportat apoi alt incendiu, în aceeaşi zonă industrială, în care a fost rănit un pakistanez.
Cele trei incendii au fost controlate, potrivit aceleiaşi surse.
1,6 MILIOANE DE TONE ALUMINIU TURNAT ÎN 2025
Conpania de aluminiu – una dintre principalele companii din lume în acest sector – nunţă în acest comunicat ăagube ”importante” la instalaţia Al Taweelah, care erau în curs de evaluare.
”Un anumit nunmăr dintre angajaţii noştri a fost rănit”, anunţă ea, ”însă viaţa niciunuia dintre ei nu este în pericol”.
Compania precizează că această instalaţie a produs 1,6 milioane de tone de aluminiu turnat în 2025.
Ea precizează că ”dispune de stocuri importante de metal pe mare, la momentul la care a început conflictul, şi de stocuri pe uscat în anumite instalaţii din străinătate”.
EAU – un aliat apropiat al Statelor Unite şi una dintre puţine ţări arabe care şi-au normalizat relaţiile cu Israelul – au fost principala ţintă a rachetelor şi dronelor lansate de către Teheran împotriva vecinilor săi de la Golful Persic de la începutul Războiului din Orientul Mijlociu, la 28 februarie.



