Satu Mare: Bărbat muşcat de un câine de talie mare, care ar fi scăpat dintr-o curte. Jandarmii au intervenit în două rânduri, după a doua intervenţie animalul fiind capturat şi dus într-un adăpost

#image_title

Un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost muşcat de mai multe ori, joi dimineaţă, de un câine de talie mare, lăsat liber pe o stradă din municipiul Satu Mare. Jandarmii care au intervenit la faţa locului au încercat să prindă animalul, însă acest lucru nu a fost posibil. Câteva ore mai târziu, echipajul Jandarmeriei, împreună cu reprezentanţi ai unei asociaţii, au reuşit să prindă câinele agresiv şi să îl ducă într-un adăpost. Bărbatul muşcat a declarat că va depune plângere în urma atacului a cărui victimă a fost.

Incidentele violente provocate de câinele agresiv s-au petrecut joi dimineaţă, pe strada Lucian Blagat din municipiul Satu Mare. 

Potrivit oficialilor Jandarmeriei, o primă intervenţie a jandarmilor a avut loc în jurul orei 04:17, în zona Nicomi din municipiu, unde un bărbat a fost muşcat de mai multe ori de un câine de talie mare, extrem de agresiv.

„Victima a fost preluată de un echipaj de ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Aceasta a relatat ulterior jandarmilor că va depune plângere împotriva proprietarului câinelui, care ar fi scăpat din curtea unui imobil din apropiere. Jandarmii au desfăşurat timp de aproximativ două ore activităţi de căutare şi capturare a animalului, folosind toate mijloacele necesare. Deşi au urmărit câinele prin mai multe curţi şi pe câmpurile din zonă, la fiecare apropiere acesta a reuşit să fugă, neputând fi capturat în acel moment”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Satu Mare.

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 09:20, jandarmii au fost solicitaţi din nou de către poliţişti să revină în zona unde câinele l-a atacat pe bărbat. Împreună cu reprezentanţii unei asociaţii, jandarmii au reuşit să captureze câinele agresiv, acesta fiind dus într-un adăpost al asociaţiei pentru protecţia animalelor.

În contextul în care câinele agresiv este unul cu stăpân, jandarmii atrag atenţia asupra obligaţiei proprietarilor de animale cu potenţial periculos de a asigura împrejmuirea şi supravegherea corespunzătoare a acestora, pentru a preveni incidente ca cel petrecut joi dimineaţă.

Ministrul Mediului, despre programul Rabla: Imediat ce va fi adoptat pachetul 2 de măsuri, vom putea să dăm ordinul de ministru care stabileşte valoarea voucherelor noi şi, după 10 zile de punere în transparenţă vom da drumul la program

Superliga: Mijlocaşul finlandez Tommi Jyry şi-a prelungit contractul cu Petrolul Ploieşti